Campania „Ajută un bătrân să zâmbească”, derulată de Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a continuat joi, 19 februarie, în mai multe parohii din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. În contextul perioadei dificile cauzate de ninsoarea abundentă, acțiunile social-filantropice au venit în sprijinul mai multor persoane vârstnice aflate în evidența Biroului de asistență socială care au beneficiat de lemne pentru foc.
Donație de materiale necesare îngrijirii bolnavilor infectați cu noul coronavirus
La solicitarea cadrelor medicale de la spitalul timișorean Casa Austria, unde sunt internați în jur de 50 de bolnavi infectați cu virusul SARS-CoV-2, Fundația Filantropia a Arhiepiscopiei Timișoarei și Parohia ortodoxă română Iosefin din Timișoara, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, au acordat luni, 9 noiembrie, în regim de urgență, materiale necesare îngrijirii bolnavilor, în valoare de 3.500 de lei.
Donația a fost primită cu mare bucurie de către medicii și asistentele unității medicale, uimiți că solicitarea transmisă luni dimineața a fost rezolvată într-un interval de timp atât de scurt. De asemenea, în urma discuțiilor cu personalul medical de la acest spital, vor mai fi donate, în zilele următoare, obiecte de strictă necesitate și aparatură medicală: termometru frontal, tensiometru și pulsoximetru. Așadar, Biserica răspunde încă o dată prompt la solicitările primite din partea cadrelor medicale, dăruite îngrijirii și tratării semenilor noștri aflați pe patul de suferință.


