Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat luni, 25 mai, o nouă acțiune în cadrul campaniei de prevenție și educație pentru sănătate. Activitatea s-a desfășurat la Școala româno-finlandeză „Al. D. Ghica” din localitatea Moara Vlăsiei, județul Ilfov, și a implicat aproximativ 100 de elevi. Copiii au avut ocazia să învețe de la voluntari cum să adopte un stil de viață sănătos, să recunoască și să gestioneze situațiile de hărțuire (bullying), dar și importanța igienei orale, a unei posturi corecte și tehnici de prim ajutor.
Episcopia de Bălţi, alături de medici şi de pacienţii cu COVID-19
Joi, 15 aprilie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, însoţit de părintele Dorian Revenco, preot misionar în cadrul Episcopiei de Bălţi, a făcut o vizită la Spitalul Clinic din Făleşti, unde director este Iurie Osoianu, informează Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi.
Clericii Episcopiei de Bălţi au dus în dar pentru pacienţii din Secţia de Infecţioase a Spitalului din Făleşti produse recomandate de medici, respectiv apă, covrigi şi pesmeţi. Clericii au dus un dar aparte şi pentru doctori.
„Prin acest gest clericii Episcopiei de Bălţi doresc să arate că sunt, în continuare, alături de medici, pe umerii cărora a căzut toată lupta cu noul virus. Boala încă nu a scăzut din intensitate, de aceea este nevoie să arătăm în continuare solidaritate. Clericii Episcopiei de Bălţi se roagă pentru sănătatea medicilor şi pentru însănătoşirea celor bolnavi”, a menţionat Preasfințitul Părinte Episcop Antonie. Domnul Iurie Osoianu, directorul spitalului, a mulţumit pentru daruri, menţionând că sunt binevenite aceste gesturi de încurajare pentru medici şi pentru pacienţi. Domnul director a îndemnat populaţia să fie atentă cu sănătatea şi să respecte recomandările pe timp de pandemie. Doamna Lidia Vacarciuc, asistenta principală a Spitalului din Făleşti, a apreciat acţiunea Episcopiei de Bălţi, aducând mulţumiri celor care donează şi vin cu un cuvânt de susţinere către medici şi pacienţi.



.jpg)