Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit sâmbătă, 21 decembrie, daruri de Crăciun pentru 110 copii din localitățile prahovene Vitioara de Sus, Cuib și Nucet. Acțiunea face parte din campania
„Ghetuțele lui Moș Nicolae” au ajuns la familii sărace din Caraș-Severin
Şi în acest an, voluntarii Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) Banatul de Munte, alături de preoți și voluntari din centrele de tineret ale Eparhiei Caransebeșului, cu ajutorul oamenilor de bine din parohii, au reușit să ofere în ajunul pomenirii Sfântului Nicolae bucurii constând în ghetuțe, haine, rechizite, tablete și dulciuri copiilor provenind din familii cu posibilități reduse.
Ajunsă la cea de-a treia ediție, campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, desfășurată la nivel eparhial cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oferit și de această dată prilejul oamenilor de bine de a dărui, prin intermediul Bisericii, mângâiere și speranță pentru sute de copii de pe cuprinsul județului Caraș-Severin, ne-a transmis diaconul Pavel Canea.
În mai multe parohii din cuprinsul eparhiei, oameni cu sufletul mare şi-au unit eforturile pentru a-i ajuta pe micuţii defavorizaţi, oferindu-le daruri specifice sărbătorilor de iarnă, fructe şi dulciuri, îmbrăcăminte, încălţăminte, precum şi tablete şi rechizite pentru a putea participa la cursurile desfăşurate în mediul on-line.
La Reșița, voluntarii ATOR au oferit pachete cu ghetuțe noi, rechizite și dulciuri pentru 33 de copii care sunt ajutaţi constant de asociaţie. Valoarea darurilor oferite se ridică la aproximativ 3.400 de lei, iar campania va continua și în perioada următoare.
În orașul Moldova Nouă, prin grija mai multor parohii şi tineri voluntari, au fost distribuite 33 de perechi de ghete noi şi 11 tablete, valoarea acestora fiind de 7.260 de lei. Campania continuă la nivelul Centrului de tineret „Sfântul Gheorghe” din localitate. La Bocșa au fost oferite îmbrăcăminte, încălţăminte și dulciuri pentru patru copii proveniți din familii nevoiașe de către Centrul catehetic „Vasiova” din localitate. De asemenea, alți patru copii din localitate au beneficiat de ghetuțe noi prin grija voluntarilor centrului de tineret al Parohiei „Sfântul Nicolae”. Valoarea darurilor oferite se ridică la aproximativ 1.500 de lei.
Pe Valea Bistrei, au împărțit încălțăminte, îmbrăcăminte și dulciuri celor 30 de beneficiari ai cantinei sociale din incinta Liceului Bănățean `Oțelu Roșu~ și copiilor proveniți din familii nevoiașe din localitățile: Cireșa, Măgura, Glimboca, Obreja, Băuțar și Rusca Montană. Până în prezent au fost ajutaţi copii din 56 de familii, darurile oferite ridicându-se la aproximativ 4.000 de lei.
În Oravița şi Anina au fost oferite articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru 44 de copii proveniți din familii cu probleme sociale, în valoare de 4.600 de lei.
La Fârliug şi Berzovia, Mehadia şi Măureni au fost oferite îmbrăcăminte, încălțăminte și produse alimentare și dulciuri pentru 50 de copii, valoarea darurilor ridicându-se la suma de aproximativ 9.000 de lei.
Până în prezent, prin grija tinerilor voluntari şi generozitatea filantropilor din eparhie, au fost sprijiniţi peste 250 de copii aflați în dificultate cu 222 de perechi de ghetuțe noi, 11 tablete pentru școala on-line, îmbrăcăminte de iarnă, rechizite, alimente și dulciuri, valoarea darurilor oferite depăşind suma de 30.000 de lei.