În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Grijă pentru persoanele vârstnice la o parohie din județul Arad
Comitetul de acțiune al Parohiei Ortodoxe Române Sântana II, județul Arad, constituit special pentru ajutorarea persoanelor vârstnice şi izolate, sub coordonarea diaconului Adrian Crainic, a identificat peste 50 de persoane care necesitau sprijin de urgență. La începutul acestei săptămâni, au fost împărțite pachete care conțin alimente de bază necesare fiecărei gospodării, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro. „Acum mai mult ca oricând e important să aplicăm în mod concret în viața cotidiană principiile evanghelice de viață creștină. În această perioadă de încercare și distanțare socială, îi îndemnăm pe toți credincioșii la o implicare concretă în viața și nevoile semenilor. Rămânem încrezători și fermi în fața acestei noi provocări, și știm că numai prin credință, rugăciune și solidaritate putem trece de această perioadă de încercare socială și spirituală”, a spus diaconul Adrian Crainic de la parohia arădeană Sântana II.



.jpg)