La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Hrană pentru 60 de vârstnici oferită de Parohia „Sfânta Treime”
Parohia „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, prin cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv”, oferă zilnic hrană caldă pentru 60 de vârstnici și bolnavi din localitate, aflaţi în evidența instituției. Proiectul a început în 16 martie, iar cele 60 de porții cu câte două feluri de mâncare sunt pregătite zilnic la cantină de personalul propriu, ajutat şi de personalul de la cantina Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Porțiile de mâncare sunt transportate la casele beneficiarilor de către voluntarii parohiei, respectând toate normele de igienă și protecție prevăzute de autorități. Beneficiarii acestui program sunt persoane vârstnice, bolnavi și persoane cu handicap care nu au aparținători.
„Noi, preoții și credincioșii Parohiei «Sfânta Treime», considerăm că acum este momentul ca fiecare dintre noi să punem în practică învățătura Bisericii privind ajutorarea semenilor. Vom depăși această perioadă prin solidaritate și compasiune”, a spus pr. Cristian Baciu, consilier eparhial și paroh la Parohia „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca.