Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
Hrană pentru persoane nevoiașe din Arhiepiscopia Aradului
Arhiepiscopia Aradului, cu sprijinul unui crescător de găini în regim free range din Nădlac, județul Arad, a distribuit în jur de 1.300 de ouă pentru diferite persoane care au necesitat ajutor în ultima perioadă și unei cantine sociale din județ, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
„În urma donației, am reușit să vizităm mai multe familii nevoiașe aflate în evidența centrului de incluziune socială. De acest dar au beneficiat și cele 135 de persoane ajutate de Cantina socială «Sfântul Ierarh Nicolae» a Arhiepiscopiei Aradului. Acestea primesc zilnic, de luni până vineri, o masă caldă constând din două feluri principale”, a transmis Geanina Ștefănuț, asistent social în cadrul Sectorului social al Arhiepiscopiei Aradului.



.jpg)