Proiectul umanitar sprijinit de Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe al României, prin intermediul partenerilor de la Samaritan’s Purse și Palestinian Bible Society, înregistrează progrese
Parohia Balta Albă din Capitală a oferit opt burse de studiu
Începând cu anul școlar 2017-2018, Parohia Balta Albă din București acordă elevilor şi studenţilor cu performanțe școlare foarte bune, dar cu situații familiale dificile și resurse financiare modeste, bursa parohială „Sfinții Petru Apostolul și Corneliu Sutașul”, în valoare de 1.000 de lei.
Consiliul parohial, în urma analizării documentelor depuse, a decis ca pentru anul şcolar curent să primească bursă 8 persoane care au îndeplinit criteriile de acordare.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, duminică, 17 ianuarie 2021, părintele paroh Vasile-Cristian Niță a înmânat bursele, mulţumind sponsorilor pentru alegerea de a sprijini activitățile Parohiei Balta Albă și beneficiarilor pentru performanţele obţinute şi strădania depusă.



.jpg)