Mai multe parohii din municipiul Târgoviște - Alba, „Buna Vestire”, Cătunu, „Sfântul Nifon”, „Sfântul Nicolae”-Simuleasa și Stolnicul - au desfășurat o amplă activitate social-filantropică în beneficiul copiilor de la Centrul de zi „Sfânta Maria”, instituție specializată în sprijinirea celor diagnosticați cu autism și sindrom Down. Preoții, însoțiți de tineri implicați activ în viața comunităților parohiale, precum și de protopopul Protoieriei Târgoviște Sud, au oferit centrului produse de curățenie și articole de papetărie, care vor contribui la desfășurarea în cele mai bune condiții a programelor educaționale și terapeutice dedicate copiilor, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Peste 100 de copii au primit cadouri din partea Episcopiei de Bălţi
Miercuri, 6 ianuarie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oferit daruri la peste 100 de copii din mai multe instituții școlare și medicale din Bălți, informează Biroul de presă al eparhiei.
Clericii au dus 15 cadouri copiilor de la Şcoala-internat specială pentru copii orbi şi slab văzători din municipiul Bălţi (director Natalia Mogoreanu), 20 de cadouri copiilor de la Centrul de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru copii din Bălţi (director dr. Valeriu Slobodean) şi 69 de cadouri copiilor internaţi la Departamentul Pediatrie al Spitalului Municipal Bălţi (şef departament - dr. Maria Neamţu), unde se află şi copii bolnavi de COVID-19.
Preasfințitul Părinte Antonie a menţionat că aceste mici daruri din partea Episcopiei de Bălţi vin să aducă mici bucurii copiilor din aceste instituţii. „Fiecare copil trebuie să simtă bucuria Naşterii Pruncului Iisus”, a spus Preasfinția Sa. Ierarhul a felicitat angajaţii acestor instituţii şi le-a mulţumit pentru munca lor jertfelnică de a fi de strajă la sănătatea copiilor, urându-le un an nou binecuvântat cu sănătate, pace şi bucurii.
Reprezentanţii instituţiilor vizitate de clericii Episcopiei de Bălţi au mulţumit pentru daruri şi le-au dorit slujitorilor Episcopiei de Bălţi „să înmulţească faptele bune care aduc bucurie şi speranţă oamenilor, gesturi atât de importante în timpurile pe care le trăim”.


