Cantina socială „Sfânta Filofteia” din Protoieria Sector 4 Capitală a organizat luni, 23 decembrie, un eveniment caritabil intitulat „De Crăciun, fii mai bun!”, în cadrul căruia au primit sprijin cei 50 de
Peste 100 de persoane au donat sânge la Râmnicu Sărat și Nehoiu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în lunile iunie și iulie, două parohii din județul Buzău au organizat noi acțiuni de donare de sânge.
Prima acțiune a fost derulată de Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Râmnicu Sărat, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău, Primăria Râmnicu Sărat și Centrul cultural „Florica Cristoforeanu”, reunind peste 100 de voluntari, iar cantitatea de sânge colectată fiind de aproximativ 46 de litri. Aceasta a fost cea de‑a noua campanie umanitară organizată de parohia râmniceană.
„S‑a văzut încă o dată deosebita dorință a credincioșilor noștri de a ajuta la însănătoșirea cât mai multor oameni aflați în suferință, ceea ce dovedește că solidaritatea dintre noi este încă vie”, a declarat pr. paroh Cristian Asănache, protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat.
A doua activitate de donare de sânge a avut loc în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Nehoiu. Numeroase persoane au răspuns apelului lansat de parohia nehoiană, care a desfășurat acțiunea în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău, Protoieria Pătârlagele și Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR - ABV). Dintre cei 52 de voluntari care s‑au prezentat, 47 au fost apți pentru donare, astfel încât cantitatea de sânge recoltată a fost de circa 22 de litri.
„Parohia noastră a organizat, începând din anul 2018, unsprezece acțiuni de acest gen, de fiecare dată, sângele recoltat reprezentând, cum nu se poate mai concret, o picătură de speranță pentru cei aflați în situații medicale critice”, a transmis pr. paroh Bogdan Furtună.
Activitățile derulate de cele două parohii fac parte din campania națională „Donează sânge, salvează o viață!”, inițiată de Patriarhia Română.