Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Peste 100 de persoane nevoiaşe din Ilfov sprijinite de voluntarii bucureşteni
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 22 mai, o nouă acțiune de ajutorare a familiilor aflate în dificultate din cinci localități ilfovene. Organizată în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, acţiunea a avut 100 de beneficiari din parohiile Buciumeni, Netezești, Grădiștea, Sitaru și Grecii de Sus, aceştia primind încălțăminte și alte daruri. De asemenea, alte 12 familii au primit pachete cu alimente de bază.
Vorbind despre scopul activităţilor filantropice desfăşurate în mod regulat, Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor bucureşteni, a afirmat: „Prin astfel de activități social-filantropice oferim celor aflaţi în nevoie un sprijin constant. Vizita noastră în aceste cinci parohii a adus foarte multă bucurie şi a încurajat toate aceste persoane care au văzut că nu sunt singure și că în primul rând Îl au pe Dumnezeu alături. Am întâlnit familii cu foarte mulți copii. Într-una din parohiile vizitate, o familie avea 11 copii. Am întâlnit oameni frumoși care, deși se confruntă cu probleme serioase, nu arată acest lucru și se mulțumesc cu ce le dăruiește Dumnezeu zi de zi”.
Părintele Alexandru Popescu, de la Parohia Grădiştea, a adăugat: „Am primit cu mare bucurie vizita voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale care au împărţit de data aceasta încălţăminte persoanelor nevoiaşe. Prin aceste acțiuni vedem că există un sprijin permanent, prin intermediul căruia oamenii înţeleg că nu sunt singuri şi că în perioada aceasta de pandemie există persoane dispuse să îi ajute”.
De la începutul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat 296 de acțiuni de ajutorare, în care au oferit bunuri și alimente în valoare de peste 646.000 de lei.



.jpg)