Mai multe parohii din municipiul Târgoviște - Alba, „Buna Vestire”, Cătunu, „Sfântul Nifon”, „Sfântul Nicolae”-Simuleasa și Stolnicul - au desfășurat o amplă activitate social-filantropică în beneficiul copiilor de la Centrul de zi „Sfânta Maria”, instituție specializată în sprijinirea celor diagnosticați cu autism și sindrom Down. Preoții, însoțiți de tineri implicați activ în viața comunităților parohiale, precum și de protopopul Protoieriei Târgoviște Sud, au oferit centrului produse de curățenie și articole de papetărie, care vor contribui la desfășurarea în cele mai bune condiții a programelor educaționale și terapeutice dedicate copiilor, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Peste 250 de copii instituționalizați au primit daruri
Departamentul de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului și Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS) continuă în această perioadă premergătoare marelui praznic al Naşterii Domnului activitățile filantropice prin care sunt ajutați copiii cu nevoi speciale sau aflați în risc social. Dacă zilele trecute toți copiii de la cele trei secții ale Spitalului de Pediatrie din Sibiu au primit daruri, joi, 17 decembrie, a venit rândul copiilor din centrele de plasament din Sibiu să fie în atenția instituțiilor amintite. Au primit daruri micuții de la Centrul „Speranța”, unde sunt îngrijiți copii cu dizabilități, de la Complexul „Prichindelul”, de la Centrul „Guliver”, de la Centrul de Plasament din comuna Orlat, județul Sibiu, dar și mai mulți copii aflați în grija unor asociații parohiale din cartierele sibiene Turnișor și Viile Sibiului și din comuna Șelimbăr.
„Pentru 250 de copii, fără familie, bolnavi, o parte dintre ei infectați și cu virusul SARS-CoV 2 sau aflați împreună cu familiile lor în pragul sărăciei, au fost donate alimente, dulciuri, articole de îmbrăcăminte, toate noi, primite și fabricate de producători locali. Mulțumim companiilor, asociațiilor și persoanelor fizice care au sprijinit și acțiunea prezentă. Fiți, așadar, parte a acțiunilor filantropice care oferă dragoste, mărturisind credința în Dumnezeu, lucrătoare prin iubire, luptând pentru viața aproapelui, pentru o lume mai bună și dreaptă! Donația voastră poate salva vieți!”, a transmis consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Adrian Roman.


