Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Programul eparhial „Nici o protoierie fără o călătorie!” la final
Ultima excursie din cadrul programului eparhial „Nici o protoierie fără o călătorie!” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a fost organizată de Protoieria Focșani 1, prin Parohia Găgești din comuna vrânceană Bolotești, în perioada 1‑6 septembrie 2024. 46 de copii, rezidenți în centrele pentru mame și copii, victime ale violenței domestice, precum și proveniți din familii cu dificultăți materiale, însă cu rezultate bune la învățătură, au beneficiat de un sejur la malul mării, în stațiunea constănțeană Năvodari.
Copiii Vrancei au trăit o experiență unică, marcantă, pentru că majoritatea au avut prima ocazie să vadă marea cu propriii lor ochi. Cei mici au participat la activități precum: sesiuni de învățare a înotului, sub supravegherea unor instructori, jocuri și competiții sportive pe plajă, excursii la obiective turistice și culturale, toate oferind noi oportunități de învățare și explorare. Activitățile respective au facilitat formarea de noi prietenii și întărirea legăturilor de comunitate.
„Excursia a fost pentru copii și o oportunitate de a uita de grijile cotidiene, de a trăi momente de fericire și relaxare. Cele șase zile petrecute la mare au fost un prilej de bucurie sufletească, învățare și descoperire. Călătoria a avut un real succes și ne dorim ca această inițiativă să fie doar începutul unui lung șir de activități care să aducă lumină și bucurie în viețile celor implicați”, a declarat părintele paroh Marian Tudor de la Parohia Găgești.
Programul „Nici o protoierie fără o călătorie!”, desfășurat în perioada mai‑septembrie 2024, l‑a completat pe cel de excursii culturale și tabere organizat în mod tradițional de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei cu încă șase excursii: în Vrancea (Protoieria Panciu, 23 mai, 14 copii); la Iași (Protoieria Focșani 2, 20 iunie, 25 de copii); în Dobrogea (Protoieria Râmnicu Sărat, 18‑19 iulie, 34 de copii); la Sibiu (Protoieria Pătârlagele, 1‑2 iulie, 31 de elevi; protoieriile Buzău 1 și Buzău 2, 26‑27 august, 50 de copii); și la Năvodari (Protoieria Focșani 1, 1‑6 septembrie, 46 de copii). Activitățile amintite au avut un număr total de 200 de beneficiari, informează site‑ul arhiepiscopiabzvn.ro.



.jpg)