La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Proiect educaţional în Parohia Sibiu Hipodrom VI
„Dar pentru tine - colinde și versuri, bucurie și recunoștință” este un nou proiect al Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Sibiu și al Parohiei Sibiu‑Hipodrom VI, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu și Școala Gimnazială Racovița.
În fiecare an, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” și Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” a comunității parohiale Sibiu‑Hipodrom VI au organizat concerte de colinde. În acest sens, cele două instituții amintite au realizat mai multe proiecte educaționale, comunitare şi sociale care au venit în sprijinul celor aflați în nevoi, aşa cum au fost proiectele „Și bătrânii sunt ai noștri” şi „Corul Canto‑Mina”, care în acest an nu s‑au mai derulat din cauza condițiilor impuse de pandemia de COVID‑19.
Astfel, proiectul educațional „Dar pentru tine” aduce, în condiții de restricții sanitare, bucuria Crăciunului, proiectul fiind şi o prefațare a proiectului social „Și bătrânii sunt ai noștri”.
Prin intermediul acestui proiect al orei de religie, copiii și părinții au colindat împreună, au pregătit costumul popular pentru sărbătoare şi l‑au îmbrăcat pentru a trimite colinda. Pe lângă secțiunea de interpretare a unei colinde de Crăciun, proiectul a cuprins și alte modalități de participare, precum desene cu tema „Nașterea Domnului”, scrisori către Pruncul Ceresc, rugăciuni şi poezii compuse, fotografii de familie. Copiii care au interpretat colindele sunt elevi ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Sibiu și o mare parte dintre ei sunt membri ai Corului de copii „Canto‑Mina”, înființat la inițiativa părintelui paroh Nicolae Neagu.
În cadrul proiectului au participat peste 130 de copii, între care și elevi cu CES (cerințe educaționale speciale) de la instituțiile partenere. Colindele şi lucrările copiilor se găsesc pe pagina de Facebook a Bisericii „Sfântul Mina” din Sibiu.