Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Proiect social-filantropic derulat de Protopopiatul Urziceni
Protopopiatul Urziceni, județul Ialomița, din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, a desfășurat miercuri, 26 februarie, o acțiune filantropică în cadrul programului social „Alături de oameni... pentru oameni!” Mai multe familii aflate în evidența Biroului de asistență socială al instituției ialomițene au primit pachete cu alimente neperisabile de strictă necesitate, precum și alte donații din Fondul Filantropia.
„Acest program social a fost iniţiat în anul 2009 din dorinţa de a veni în întâmpinarea problemelor resimţite de persoanele din comunitate aflate în dificultate şi care din motive obiective nu puteau să îşi asigure un trai minim decent. Din primul moment şi până în prezent, obiectivul urmărit în cadrul acestui program a fost acela de a îmbunătăţi calitatea vieţii beneficiarilor. «Serviciul social acordat în comunitate destinat persoanelor adulte» din cadrul Protopopiatului Urziceni sprijină cazurile sociale asistate prin acordarea unui pachet alimentar pe trimestru. Alături de noi în acest demers au fost de această dată angajații firmei SC Bio Service SRL din București care au donat din proprie inițiativă o parte din produsele acordate. Ținem să le mulțumim pentru gândul cel bun și bunăvoință. Sprijinul acordat a fost binevenit. Împreună am adus bucurie în casele familiilor asistate”, ne-a transmis Adriana Mariana Toma, asistent social al Protopopiatului Urziceni. Această acțiune face parte din planul de activități aferent anului 2025 al „Serviciului social acordat în comunitate destinat persoanelor adulte”.



.jpg)