La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
Proiect umanitar derulat în Protoieria Onești
Asociația „Patmos”, din cadrul Protopopiatului Onești, cu ajutorul financiar și moral al credincioșilor din zonă și nu numai, a derulat și în acest an, în ajunul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, proiectul umanitar „Fii și tu Nicușor!”
Au fost împărțite peste 400 de perechi de încălțăminte, îmbrăcăminte, gogoși calde și peste 200 kg de mere persoanelor aflate în centrele de servicii sociale existente pe raza Protoieriei Onești. De asemenea, acestora le-au fost oferite câteva sute de șosete și lenjerie intimă.
Prezenți în mijlocul lor, părintele protoiereu Nicolae Zaharia și părintele Ioan Bârgăoanu, inspector eparhial, au împărțit, pe lângă darurile amintite, multe îmbrățișări și vorbe calde, au socializat cu beneficiarii proiectului și cu cei care, cu multă râvnă și jertfelnicie, trudesc în aceste centre.
Astfel, cei care au putut să-și pregătească ghetuțele noi pentru a primi în ele daruri de ziua Sfântului Ierarh Nicolae sunt 40 de copii din Centrul de servicii sociale „Alexandra”, 121 de copii ce vin la acest centru de zi, 50 de tineri aflați în grija Centrului de recuperare și reabilitare a persoanelor cu dizabilități din Târgu Ocna, 50 de copii de la Complexul de servicii sociale „Costache Negri” din Târgu Ocna și 30 de copii ce aparțin aceluiași centru, dar care sunt distribuiți în locuințele maxim protejate „Ștefan cel Mare”, „Sorin”, „Maria” și „Corina” din Onești, precum și 24 de copii ai Centrului de zi din Târgu Ocna, la aceștia adăugându-se copiii care beneficiază de tratament la centrele menționate.



.jpg)