Parohia Zlătari, Protopopiatul Sector 3 Capitală, a oferit joi, 4 decembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, daruri pentru copiii Şcolii Gimnaziale Speciale „Sfântul Nicolae” din Bucureşti. Pentru al nouălea an consecutiv, prin purtarea de grijă a preoţilor slujitori de la această parohie, precum şi prin dărnicia mai multor persoane din Comitetul şi Consiliul parohial și a celor care participă cu regularitate la slujbele de la Biserica Sfântului Ciprian de pe Calea Victoriei, peste 200 de copii cu nevoi speciale de la Şcoala Profesională Specială „Sfântul Nicolae” au primit daruri ce au constat în: rechizite (acuarele, creioane cerate, creioane colorate, coli colorate, cartoane colorate, lipici, hârtie creponată, plastilină etc.), jocuri educative (puzzle, cuburi, mingi, jetoane), dulciuri și decorațiuni de Crăciun.
Rafturi cu cărți religioase la spitale din județul Dâmbovița
În această perioadă, în spitalele dâmbovițene continuă, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, proiectul intitulat „Dumnezeu alături de noi” al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Astfel, la spitalele din Târgoviște, Pucioasa, Moreni și Găești, județul Dâmbovița, au fost dăruite noi volume pentru rafturile cu cărți puse de eparhie la dispoziția bolnavilor internați. În secțiile Pediatrie, Oncologie și Boli Interne ale acestor instituții medicale, au fost aduse noi volume, reviste și icoane pe care atât ostenitorii spitalelor, cât și pacienții să le poată utiliza pe perioada spitalizării.
Lectura și rugăciunea sunt necesare în viața cotidiană, mai ales celor care se confruntă cu boala și cu suferința, de aceea, proiectul are în vedere sprijinirea acestor nevoi, pentru ca recuperarea celor internați să se realizeze atât trupește, cât și sufletește, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.





