În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Slujire arhierească și campanie umanitară în Episcopia Caransebeșului
De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost în mijlocul slujitorilor și credincioșilor Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Preasfinţia Sa a vorbit la finalul slujbei despre minunea pe care a săvârșit-o Mântuitorul cu femeia gârbovă, dar și despre viața și activitatea Sfântului Ierarh Nicolae: „Această femeie reprezintă tot neamul omenesc care este gârbovit de păcate, iar Mântuitorul vine pe pământ și ne dezleagă pe toți. Nu mai suntem gârboviți de păcatul adamic și de păcatele moșilor și strămoșilor noștri, pentru că prin Botez avem harul Duhului Sfânt care lucrează în noi”.
Toți copiii și tinerii care au fost la sfânta biserică au primit daruri din partea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian.
Campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, organizată de Episcopia Caransebeșului, s-a desfășurat și în orașul Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, prin implicarea Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și a tinerilor de la centrele de tineret de pe raza orașului.
În cadrul campaniei au fost distribuite peste 30 de perechi de ghete îmblănite copiilor nevoiași din orașul Moldova Nouă. Au fost oferite și 11 tablete elevilor care nu au avut posibilitatea achiziționării unui astfel de dispozitiv.



.jpg)