În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Sprijin pentru familiile defavorizate din satul sibian Nou
Nouă familii defavorizate din satul Nou, județul Sibiu, au primit sâmbătă, 13 iunie, ajutoare din partea parohiei din localitate, pentru a trece de perioada de criză provocată de epidemia de COVID-19. „Am dorit să venim în ajutorul celor mici din familii, oferindu-le îmbrăcăminte și mai multe produse alimentare. Între cei 13 copii din cele nouă familii ajutate se numără și un copil cu dizabilități, pe care am dorit să-l ajutăm în mod special cu îmbrăcăminte, alimente și alte daruri. Sperăm că darurile noastre au adus o bucurie și un ajutor în a trece cu bine peste această perioadă grea”, ne-a spus preotul paroh Constantin Eugen Ilincăi.



.jpg)