În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Sprijin pentru o familie din Vâlcea căreia i-a ars casa
O familie din Parohia Racovița, Protoieria Călimănești, județul Vâlcea, căreia i-a ars o parte din casă, a primit sprijin din partea Sectorului social al Arhiepiscopiei Râmnicului, pentru a putea trece peste această situație. Familiei i-au fost oferite materiale de construcție și produse sanitare pentru baie, care au constat în lavoar ceramic, cadă, gresie, faianță, ciment, scândură și OSB exterior, se arată pe arhiepiscopiaramnicului.ro.
„Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului împreună cu Parohia Racovița s-au implicat în acest caz social deosebit, cu dorința de a schimba viața acestei familii de la deznădejde la speranță și de a readuce zâmbetul și bucuria pe chipul copiilor. Chiar dacă familia nu a vrut să se plângă în aceste momente de cumpănă, noi am venit în sprijinul lor cu materiale de construcție și produse sanitare, pentru că doar împreună putem să ieșim din impas”, a precizat Viorica Adriana Iancu, consilier social.



.jpg)