Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Sprijin pentru spitalul din Jebel de la Arhiepiscopia Timișoarei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Arhiepiscopia Timișoarei, prin Sectorul social-filantropic și Fundația „Filantropia” - Timișoara, de la debutul pandemiei și până în prezent, a urmărit să sprijine instituțiile furnizoare de servicii sociomedicale cu materiale și echipamente necesare luptei împotriva noului coronavirus.
Totodată, această grijă a fost îndreptată și către familiile aflate în dificultate, fie în izolare sau carantină. În acest context, parteneriatul dintre Arhiepiscopia Timișoarei și Fundația „Diakoneo” din Germania are ca acțiune comună oferirea de materiale de protecție, acolo unde se constată că activitatea medicală sau socială poate fi sprijinită și îmbunătățită.
Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel, județul Timiș, a primit de curând, spre folosul pacienților, următoarele produse: 5.000 de mănuși, 3.000 măști de protecție, 100 de ochelari, 190 de combinezoane și 30 litri de dezinfectant, se arată pe site-ul mitropolia-banatului.ro.
Acțiunea caritabilă se înscrie în spiritul solidarității care leagă creștinii din Germania cu cei din România, respectiv Banat.



.jpg)