În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Sprijin pentru vârstnici de la parohii din Protoieria Sector 2 Capitală
Protoieria Sector 2 Capitală aduce în această perioadă și un sprijin material diferitelor așezăminte sociale, constând în aparatură medicală, îmbrăcăminte, produse de curățenie și igienă, dulciuri și fructe. Astfel, se derulează două proiecte sociale: „Vestim Nașterea Domnului” și „Colind străbun”, cu implicarea parohiilor Andronache, Doamna Oltea, Icoanei, Mărcuța, „Sfântul Gheorghe”-Capră, „Sfânta Vineri”-Colentina, „Sfinții Voievozi”-Gherghiceanu, Teiul Doamnei Ghika și Schitul Darvari.
„Pentru Protoieria Sector 2 Capitală a devenit un obicei ca la marile praznice împărătești să aducă bucurie și un zâmbet rezidenților din așezămintele sociale. Praznicul Nașterii Domnului este prilej de revedere și de întărire a legăturii sufletești create de-a lungul anilor între persoanele vârstnice găzduite, personalul Protoieriei Sector 2 Capitală și voluntarii de la parohii”, ne-a transmis părintele Mihai Popescu, protoiereu al Protopopiatului Sector 2 Capitală.
Programul „Vestim Nașterea Domnului” a avut loc luni, 6 decembrie, la Căminul de bătrâni al Mănăstirii Christiana. 22 de persoane îngrijite la cămin au primit îmbrăcăminte, produse de igienă, produse de curățenie, medicamente, fructe și dulciuri și au fost colindate de tineri de la parohiile Doamna Oltea și Teiul Doamnei Ghika. Programul a continuat joi, 9 decembrie, la Așezământul pentru persoane vârstnice „Acoperământul Maicii Domnului”-Parohia Precupeții Vechi, unde 18 beneficiari au primit îmbrăcăminte, produse de igienă, produse de curățenie, fructe și dulciuri din partea Protoieriei Sector 2 Capitală și a Parohiei Mărcuța.



.jpg)