Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu Protoieria Sector 5 Capitală, a organizat joi, 26 februarie, la Biserica „Sfinții Români” din sectorul 5 al Capitalei, o amplă acțiune de ajutorare a familiilor afectate de explozia produsă în toamna anului trecut într-un bloc din cartierul bucureștean Rahova.
Sprijin spiritual şi material pentru o văduvă cu şase copii din Brăila
Parohia „Sfânta Filofteia” din municipiul Brăila a intensificat programele de ajutorare a semenilor nevoiaşi, a unităţilor medicale şi a aşezămintelor de ocrotire socială.
O nouă acţiune de solidaritate creştină desfăşurată cu multă implicare de preoţii şi credincioşii acestei parohii brăilene se desfăşoară în aceste zile pentru o văduvă care locuieşte în trei camere modeste împreună cu cinci din cei şase copii pe care îi are. Această familie a trecut printr-o grea încercare în noaptea de 10 noiembrie, atunci când, de la instalaţia electrică foarte veche, s-a declanşat un incendiu care a distrus în totalitate acoperişul casei şi tot ce aveau în cele trei camere. Preoţii şi voluntarii parohiali s-au mobilizat imediat, iar după o evaluare a pagubelor în şedinţa Consiliului parohial s-a analizat şi s-a aprobat ajutorarea familiei în regim de urgenţă cu materialele de construcţie necesare refacerii acoperişului şi a camerelor pentru locuit. După finalizarea lucrărilor de construcţie, tot prin grija acestei parohii se va achiziţiona şi o parte din mobilierul necesar.


