Cantina socială „Sfânta Filofteia” din Protoieria Sector 4 Capitală a organizat luni, 23 decembrie, un eveniment caritabil intitulat „De Crăciun, fii mai bun!”, în cadrul căruia au primit sprijin cei 50 de
Tablete pentru elevi și ajutoare pentru persoane nevoiașe
Lucrarea filantropică este o constantă a vieţii bisericeşti în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Cu toate acestea, în luna noiembrie, în care este sărbătorit Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul eparhiei şi al oraşului Galaţi, acţiunile de ajutorare a semenilor aflaţi în nevoi cunosc o amploare deosebită. Mai mulţi elevi au fost sprijiniţi cu tablete pentru facilitarea participării la cursurile desfăşurate în mediul on-line, iar câteva familii cu venituri materiale modeste au primit produse de strictă necesitate.
În data de 6 noiembrie, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a fost desfăşurată o acţiune filantropică, în cadrul căreia 108 copii ai angajaţilor combinatului siderurgic gălăţean au primit echipamente electronice în vederea sprijinirii procesului educaţional. Copiii au fost ajutați în urma unor anchete sociale efectuate de părintele Tiberiu Chiriluţă, slujitor la biserica din incinta complexului industrial. În debutul evenimentului, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit o slujbă de mulţumire şi a rostit un cuvânt de binecuvântare şi de încurajare, îndemnându-i pe copiii prezenţi să se străduiască în continuare să obţină rezultate din cele mai bune. Valoarea totală a darurilor oferite cu acest prilej se ridică la 10.000 de euro.
De asemenea, în anticiparea sărbătorii ocrotitorilor spirituali ai mănăstirii gălăţene „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”-Metoc, obștea a oferit tablete la cinci elevi ai Şcolii Gimnaziale nr. 24, care provin din familii cu posibilităţi materiale modeste. Cele două instituţii au o lungă şi frumoasă colaborare, la începuturi unitatea de învăţământ funcţionând într-un corp de chilii al mănăstirii. Dispozitivele au fost dăruite de către stareţul aşezământului monahal, părintele protosinghel Ignatie Antohe, împreună cu alte daruri. Valoarea ajutoarelor oferite este de 3.500 de lei.
Parohia „Sfinţii Arhangheli” din Galaţi a oferit daruri constând în alimente neperisabile, dar şi alte produse de strictă necesitate. Acţiunea desfăşurată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian a avut loc la iniţiativa părintelui paroh Costel Dumbravă, sprijinit de Consiliul parohial şi o serie de filantropi. Printre cei 200 de beneficiari ai acestei acţiuni s-au numărat familii cu mulţi copii, persoane nevoiaşe, bătrâni sau persoane fără adăpost, valoarea darurilor oferite fiind de 3.000 de lei.
Aceste acţiuni se înscriu în programul filantropic tradiţional, desfăşurat de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu ocazia sărbătorii ocrotitorului spiritual al eparhiei şi a praznicului Naşterii Domnului, concentrându-se pe sprijinirea persoanelor cu posibilităţi materiale reduse, vârstnice, bolnave sau fără adăpost.