Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit sâmbătă, 21 decembrie, daruri de Crăciun pentru 110 copii din localitățile prahovene Vitioara de Sus, Cuib și Nucet. Acțiunea face parte din campania
Transport umanitar în Ucraina de la Parohia Iancu Vechi-Mătăsari
De la Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală a plecat luni, 14 martie 2022, un transport umanitar către Ucraina. Ajutoarele au fost colectate în cadrul campaniei „Ajutor pentru Ucraina!”, inițiată la începutul lunii martie de parohia bucureșteană, desfășurată în parteneriat cu Federația Asociațiilor Vânătorești din România, Fundația NORDIS și un lanț farmaceutic din București. Campania este susținută de Sectorul social-filantropic al Episcopiei Tulcii. Produsele colectate vor fi transportate până în Ismail și alte localități din regiunea Odesa.
În primele 10 zile, campaniei umanitare i s-au alăturat parohii și societăți comerciale din sectorul 2 al Capitalei, precum și colegii naționale și școli gimnaziale din zona Piața Iancului. În mod voluntar, elevii de la Școala Gimnazială Nr. 56 s-au implicat direct în aceste zile în pregătirea primului transport umanitar prin sortarea și împachetarea produselor în cutii, etichetate atent pentru o mai bună organizare și depozitare.
Printre voluntarii care au încărcat luni ajutoarele s-au numărat, alături de membrii Consiliului parohial, și elevi voluntari de la Seminarul Teologic Ortodox din București. De asemenea, au fost prezenți părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Mihai Cristian Popescu, protopop al Protoieriei Sector 2 Capitală; reprezentanți ai Federației Asociațiilor Vânătorești din România și ai Fundației NORDIS. „Campania umanitară «Ajutor pentru Ucraina!» a prins contur. După 10 zile peste 3,5 tone de produse alimentare la care se adaugă saci de dormit, produse pentru copii, pături, medicamente și altele vor fi transportate până la Ismail și Odesa, prin implicarea preoților ortodocși români din Episcopia Basarabiei de Sud. Vor fi distribuite familiilor sinistrate, inclusiv etnicilor români. În cele 10 zile de la debutul campaniei au fost colectate peste 1.000 de conserve de carne, 1.000 de conserve de pește și 1.000 de conserve de legume, la care se adaugă cantități importante de ulei, zahăr, făină și alte produse neperisabile. Au fost colectate peste 50 de pături și peste 100 de saci de dormit, toate noi. În urmă cu două zile am primit și vizita unei delegații a comunității ucrainene din București, care a mulțumit parohiei noastre pentru inițiativă. Desigur, și această comunitate a venit cu o cantitate importantă de produse alimentare. Astăzi, Federația Asociațiilor Vânătorești din România va transporta toate aceste produse până la graniță, iar de acolo vor fi ajutați de colegii lor din Ucraina cu transportul. Acolo toate produsele vor fi distribuite de preoții ortodocși români, iar medicamentele vor fi oferite unităților spitalicești”, a spus părintele paroh Constantin Stoica.
De asemenea, în cadrul campaniei au fost colectate și o cantitate importantă de medicamente, precum antibiotice, hemostatice și analgezice, dar și echipamente medicale și produse de prim ajutor.
Campaniei umanitare i s-a alăturat și comunitatea ucraineană ortodoxă din București, păstorită de părintele Vladimir Clement Malcovici de la Parohia ortodoxă ucraineană „Sfântul Ierarh Petru Movilă”, care aparține de Vicariatul Ortodox Ucrainean din România.
„Parohia noastră s-a implicat în ajutorarea celor în nevoie, mai ales în această perioadă când frații noștri din Ucraina trec prin necazurile pricinuite de război. Încă de când am auzit primele vești ne-am mobilizat. Le mulțumesc atât credincioșilor din parohia noastră, cât și Parohiei «Nașterea Maicii Domnului»-Drumul Taberei, care ne găzduiește, pentru că am primit ajutoare consistente de peste tot. Mulțumesc și părintelui paroh Constantin Stoica de la Parohia Iancu Vechi-Mătăsari, care face un gest de noblețe, ducând aceste ajutoare peste graniță, la Odesa”, ne-a spus părintele Vladimir Clement Malcovici. Valoarea acestui transport umanitar este de aproximativ 50.000 de lei.