Cantina socială „Sfânta Filofteia” din Protoieria Sector 4 Capitală a organizat luni, 23 decembrie, un eveniment caritabil intitulat „De Crăciun, fii mai bun!”, în cadrul căruia au primit sprijin cei 50 de
Viaţa în timpul pandemiei la Centrul pentru fete „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi
Centrul rezidențial de fete „Sfântul Vasile cel Mare”, al Asociației Filantropice Creștin-Ortodoxe „Sfântul Vasile cel Mare” din Galați, a continuat să își desfășoare activitatea și pe timpul pandemiei de COVID-19, venind în sprijinul beneficiarelor în aceste momente dificile. Au fost organizate activități de informare, educare, îndrumare, responsabilizare cu privire la măsurile și regulile de igienă în contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus.
Pentru a putea răspunde adecvat nevoilor tuturor copiilor avuți în grijă, Centrul rezidențial de fete „Sfântul Vasile cel Mare” a apelat la diferite modalități de ajutor și de comunicare adaptate la situația actuală creată de starea de alertă, avându-se în vedere o serie de măsuri preventive de igienă, distanțare socială, purtarea măștilor și a mănușilor de protecție, ne-a transmis doamna Geanina Drăguşu, asistent social în cadrul centrului.
Astfel, au fost organizate activități de informare, educare, îndrumare, responsabilizare cu privire la măsurile și regulile de igienă în contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus, conform Protocolului de recomandări pentru serviciile sociale aplicabile în perioada stării de alertă generată de pandemie, elaborate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, precum și a celorlalte reglementări legislative actuale.
În primul rând, se urmăreşte susţinerea activităţii educaţionale şi pe parcursul vacanței prin activități precum îndrumarea în vederea identificării unei profesii pentru studente sau îndrumarea zilnică a elevelor în vederea efectuării temelor şi a lucrului pe caietele de vacanță. Totodată, pentru crearea şi diversificarea modalităților de petrecere a timpului liber, se are în vedere organizarea de activități practice și de relaxare, precum picnicuri în mijlocul naturii, concursuri sau călătorii. Prin intermediul acestora, fetele pot depăși mai ușor această perioadă dificilă.
De asemenea, având în vedere condiţiile speciale cauzate de starea de alertă, centrul are în vedere şi activități de educaţie pentru sănătate, în special privind igiena şi prevenirea infectării. Proiecte precum „Știm să ne protejăm sănătatea”, „Prevenirea răspândirii coronavirusului printre beneficiari și personalul angajat”, „Să învățăm să socializăm și să ne integrăm în colectiv” contribuie la dezvoltarea și menținerea unui stil de viață echilibrat și responsabil, dar şi la conştientizarea privind necesitatea prevenirii sanitare.
Nu în ultimul rând, rugăciunea este o componentă esenţială a vieţii şi educaţiei celor 24 de beneficiare ale seriviciilor centrului. „În starea de alertă continuăm să ne rugăm mai mult” este un îndemn continuu, lansat cu speranța depășirii cu bine a acestor momente grele, urmărindu-se dezvoltarea comuniunii prin rugăciune mai multă, susținere, încurajare şi motivare a tinerelor.
Deşi luna iulie este marcată de vacanța de vară, mai multe beneficiare ale centrului au simţit bucuria reuşitei la examene. Astfel, o absolventă a clasei a 12-a care a promovat examenul de bacalaureat cu media 9,81 a fost admisă pe primul loc la Facultatea de Litere, specializarea Limba și Literatura Română-Limba și Literatura Franceză, a Facultăţii „Dunărea de Jos”. O studentă aflată în grija centrului, absolventă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, a promovat examenul de licență, iar în prezent se pregătește intens pentru susținerea examenului de rezidențiat, obiectivul urmărit fiind să devină doctor dermatolog.
Centrul rezidenţial pentru fete din Galaţi, aşezat sub ocrotirea Sfântului Vasile cel Mare, a fost inaugurat, prin grija Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la 12 octombrie 2000. Misiunea acestui centru este de a asigura ocrotirea, educarea, combaterea marginalizării sociale, a sărăciei, a suferinţei, precum şi încurajarea dezvoltării morale personale. Instituţia asigură servicii acreditate specializate de asistenţă socială, servicii de găzduire pe perioadă nedeterminată, servicii de educare, de socializare şi de petrecere a timpului liber, de reintegrare familială şi comunitară. Beneficiarele centrului au parte de ocrotire şi îngrijire, hrană, îmbrăcăminte, educaţie, adăpost, precum şi asistenţă şi consiliere psihologică, socială şi medicală de specialitate.