Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Voluntari din mai multe județe în sprijinul unor comunități prahovene
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au desfășurat sâmbătă, 15 mai, o amplă acțiune de ajutorare a persoanelor nevoiaşe din şase localităţi din judeţul Prahova. Cu această ocazie, voluntarii bucureşteni au fost sprijiniţi de tineri din judeţul Braşov.
În cadrul activităţii desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute de către voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale, 100 de persoane din localităţile prahovene Izvorul, Poiana Comarnic, Secăria, Pietriceaua, Teșila și Sălciile au primit încălțăminte nouă și alte daruri, în timp ce 30 de familii cu posibilități materiale modeste au fost ajutate cu pachete consistente cu produse alimentare de bază, ne-a transmis Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
![]()
„Campania «Implică-te! Împreună reușim mai mult!» aduce în continuare bucurie persoanelor aflate în dificultate. Am reușit să ajungem în şase localități rurale din judeţul Prahova. Având în vedere relaxarea restricțiilor şi faptul că nu mai este obligatorie purtarea măștii în exterior, putem, în sfârșit, să vedem zâmbetul și bucuria persoanelor nevoiașe. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom continua să sprijinim persoanele vulnerabile şi după încetarea acestei pandemii. Cunoaștem foarte bine că ele se confruntă cu diverse probleme de ceva timp, ce nu au neapărat legătură sau care nu au fost pricinuite de această pandemie”, a spus coordonatorul voluntarilor.
![]()
Preoţii din comunităţile vizitate şi-au arătat recunoştinţa pentru eforturile depuse de voluntari pentru ajutorarea persoanelor nevoiaşe din parohiile pe care le păstoresc, subliniind grija constantă pe care aceştia o manifestă pentru ele. „Nu este prima dată când activitatea voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale se răsfrânge asupra beneficiarilor din parohia noastră. Orice sprijin, orice ajutor și orice act de iubire milostivă față de frații noștri aflați în dificultate și suferință sunt foarte necesare și binevenite”, a declarat părintele paroh Marian Văduva de la Parohia Poiana Comarnic.
De la începutul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat 291 de acțiuni în care au oferit diferite produse de strictă necesitate și alimentare, în valoare de peste 631.000 de lei.



.jpg)