„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Mâine va fi resfinţită Biserica Toma Cozma din Iaşi
Mâine, 8 octombrie 2017, va avea loc slujba de resfinţire a Bisericii Toma Cozma din Iaşi, vechi monument istoric al cetăţii Iaşului ce datează din anul 1807. Slujba va fi oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
Programul detaliat al slujbei de resfinţire va cuprinde:
- ora 6:30 - Slujba Aghesmei mici, la fântâna din parcul parohiei;
- ora 7:00 - Slujba Utreniei;
- ora 8:15 - Sosirea ierarhilor;
- ora 8:30 - Slujba de resfinţire a bisericii şi sigilarea Sfintei Mese din altar;
- ora 9:00 - Slujba Sfintei Liturghii în sobor de ierarhi şi preoţi, pe scena amenajată în parcul parohial. Către sfârşitul Sfintei Liturghii, creştinii care s-au spovedit în această săptămână şi au primit dezlegare de la duhovnic se vor putea împărtăşi;
- ora 12:30 - Agapa creştină pentru ierarhi, preoţi şi invitaţi, precum şi masa pentru pelerini. Vor fi oferite şi pachete cu alimente pentru creştini.
Părintele paroh Mihai Mărgineanu a oferit câteva detalii despre semnificaţia acestui moment important: „Resfinţirea bisericii noastre reprezintă încununarea a 20 de ani de efort pentru preotul paroh, pentru slujitorii, ostenitorii şi credincioşii acestei parohii. Slujba de resfinţire va aşeza peste Sfânta Masă, nou construită, veşmântul alb şi pecetea chiriarhului. Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca pentru rugăciunile Sf. Apostol Toma şi ale Sf. M. Mc. Ecaterina, binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, să rodească în slujirea liturgică şi în comuniunea umană din parohia noastră şi să deschidă porţile unui nou început în viaţa creştină ce gravitează în jurul altarului ce se sfinţeşte“.
După încheierea Sfintei Liturghii, credincioşii se vor putea închina în Sfântul Altar şi la moaştele Sf. Ap. Toma şi ale Sf. M. Mc. Ecaterina.