Împărtăşim cu sfinţii bucuriile şi necazurile vieţii

România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și la București excede cu mult zilele lor propriu-zise de prăznuire, așa cum sunt ele menționate în calendarul bisericesc, respectiv 14 și 27 octombrie. Știm din istorie că atunci când social, economic și din toate punctele de vedere țara este în stabilitate, atunci și din punct de vedere bisericesc suntem bine. Dacă intervine dezechilibrul, toate se clatină. Biserica Ortodoxă a fost mereu un factor de stabilitate și unire între oameni. Modelul Împărăției lui Dumnezeu i-a călăuzit permanent. Între creștinii aflați încă aici, pe pământ, și cei din cer, care au trecut în veșnicie, există o legătură profundă. În toți e același duh, e o singură voință, un fir care îi unește pe toți. Când sunt prigoniți sau persecutați, nu sunt chinuiți pentru simpla lor prezență sau existență pământească, ci pentru credința lor, pentru convingerile lor, pentru faptul că sunt lumină într-o lume care iubește mai mult întunericul. Sfinții împărtășesc aceeași soartă cu noi, pentru că suntem aceeași Biserică. Ei sunt acum Biserica biruitoare, dar chiar și așa compătimesc alături de cei care încă se ostenesc în războiul duhovnicesc împotriva patimilor și poftelor care ne trag spre teluric.

Suntem aceeași Biserică, același Trup al lui Hristos, despre care filosoful creștin francez Blaise Pascal spunea „Christ agonisera jusqu a la fin du monde” (Hristos va fi în agonie până la sfârșitul lumii. Unde cuvântul agonie traduce originalul grecesc agone, luptă), adică Hristos se va lupta până la sfârșitul lumii să salveze oamenii. Sfinții suferă alături de noi în duh, ascultându-ne rugăciunile, ajutându-ne cu harul lor, supraveghind și călăuzind parcursul vieții noastre pământești. Dar ei pătimesc și în trupurile lor neputrezite și pline de bună mireasmă, atunci când persecuțiile din Antichitate sau din perioada turcocrației erau atât de dure, nici măcar moaștele nu scăpau fără vătămare, fiind arse sau distruse complet. „Non licet esse vos” se aplica și viilor și morților creștini. Atât de mare era furia demonică a păgânilor, că nici morți nu erau îngăduiți să existe. Aceeași atitudine am văzut-o și în secolul trecut, numit secolul abator. Aceeași atitudine o vedem și astăzi adoptată în legislația românească vis-a-vis de majoritatea deținuților din temnițele comuniste. Aceștia ne avertizaseră chiar înainte de moartea lor, spunându-ne „și morți se vor lupta cu noi și tot îi vom învinge”.

În ultimii 40 de ani, pelerinajul de la București a trecut prin multe situații, de la strămutarea lui în octombrie 1988 de către Nicolae Ceaușescu de pe Dealul Patriarhiei la o biserică din imediata apropiere, „Sfântul Nicolae Vlădica”, pentru a nu deranja pelerinii lucrările Marii Adunări Naționale, la limitarea drastică din timpul pandemiei în anii 2020-2021, nedepășită de nici o altă perioadă, fie război, epidemii de ciumă, holeră ori tifos. Cu toate acestea, sfinții, prin ocrotirea lor, au făcut să depășim cu bine toate dificultățile, cum vor face și de aici înainte, dacă ne vom încredința lor și vom renunța la răutățile noastre.