Reforma fiscală nu înseamnă suprataxarea populaţiei şi vânzarea activelor statului

Anul trecut, decidenţii politici din ţara noastră au anunțat măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Deși intenția era de a stabiliza finanțele publice, o analiză aprofundată arată că aceste decizii au fost și rămân nu doar ineficiente, ci și imposibil de susținut pe termen lung, aruncând o povară disproporționată pe cetățeni, mai ales pe cei cu venituri mici.

Un principiu economic esențial, ignorat în România, este acela că veniturile guvernamentale nu pot proveni exclusiv din taxarea populației. O economie sănătoasă și un buget echilibrat se bazează pe diversificarea veniturilor. În multe țări occidentale, activele statului și companiile de stat profitabile joacă un rol-cheie. Guverne precum cel britanic, german sau francez fie achiziționează companii profitabile, fie le eficientizează pe cele existente, generând venituri constante și reducând presiunea fiscală asupra populației.

România, din contră, se pregătește să vândă ultimele companii cu potențial de profit, precum Hidroelectrica, Romgaz, CEC Bank sau Portul Constanța. Această decizie este contraproductivă. Pe termen scurt, vânzarea poate aduce numerar, dar pe termen mediu și lung, țara pierde surse stabile de venit, sporind dependența de taxele de consum. O abordare corectă ar fi implicat sporirea activelor statului prin noi achiziții sau investiții strategice.

Structura veniturilor rămâne, și ea, problematică. TVA reprezintă 21% din totalul veniturilor, contribuțiile sociale 30,8%, iar impozitul pe profit doar 6,2%. Această structură indică o dependență excesivă de taxarea consumului și a muncii, în timp ce contribuția capitalului rămâne una nesemnificativă.

O altă deficiență majoră în abordarea actuală este ignorarea găurilor negre din buget - unde dispar sume considerabile. Exemple includ cheltuielile exagerate pentru înarmare, în timp ce multe școli românești au încă toalete în curte. Aceasta este, în sine, o realitate rușinoasă pentru un stat membru al Uniunii Europene. Lipsa oricăror măsuri pentru a redresa aceste cheltuieli abuzive arată o lipsă de voință politică de a aborda problemele structurale, preferând soluții facile și inechitabile.

Măsurile precum creșterea TVA și majorarea accizelor la carburanți, alături de dublarea facturilor la energie electrică, declanșează în mod automat scumpiri în lanț. Acestea afectează inevitabil toate sectoarele economiei, ducând la o creștere generalizată a prețurilor. Consecința directă va fi o scădere a puterii de cumpărare a populației, precum și o diminuare a consumului. Paradoxal, această scădere va micșora, nu mări, veniturile la buget din TVA și alte taxe. Astfel, măsurile actuale nu doar că nu vor atenua deficitul, ci, probabil, vor arunca economia în recesiune, creând un cerc vicios al sărăciei.

Un aspect foarte problematic este eliminarea asigurărilor medicale pentru mame, ca parte a măsurilor de reducere a deficitului. O astfel de măsură reflectă o politică antifamilie și antinatalistă iresponsabilă.

Cel mai dureros aspect este că aceste măsuri pun povara pe românii săraci, care abia își duc traiul. Aceștia vor fi puternic afectați de creșterea prețurilor la utilități, alimente și transport, în timp ce puterea lor de cumpărare se va diminua drastic. Într-o societate marcată de inegalități, astfel de măsuri adâncesc prăpastia dintre bogați și săraci, ignorând principiile echității sociale.

Întrebările esențiale la care rămâne, așadar, să răspundem sunt următoarele: Ce ne dorim de la statul român? Vrem eficiență de tip neoliberal sau echitate socială? Vrem achiziții militare sau familii și copii? Vrem măsuri care să protejeze capitalul sau care să țină cont și de contribuabilul de rând? Vrem înarmare sau ne dorim școli și educație? Vrem reforme superficiale și toxice sau o viziune care să promoveze reziliența, bunăstarea și dezvoltarea?