Sfânta Elena, mama Împăratului

Antichitatea greacă şi-a făcut din măsură şi armonia pro­por­­­ţi­ilor idealul de frumuseţe. Romanii au fost mai practici şi au tran­sferat echilibrul arhitectonic în ansamblul legilor ca­re re­gle­men­tează relaţiile dintre oameni. Însă toate acestea au ră­mas în frun­tariile ordinii naturale a cosmosului. În pri­vin­ţa ca­li­tă­ţilor u­ma­ne, şi Iliada lui Homer, şi Eneida lui Virgiliu e­xultă de ad­miraţie fa­ţă de virtuţile războinice ale bărbaţilor şi fa­ţă de fas­ci­naţia frumu­se­ţii feminine. Zece ani de lupte între tro­ieni şi greci a­veau drept cauză fru­museţea Elenei, soţia lui Me­nelaus din Spar­­ta.

Creştinismul s-a răspândit, încet, dar profund, cu jertfele mar­­tirilor, în compozita lume greco-romană tributară ve­­chi­lor valori. Dar schimbarea pe care a produs-o în lumea ve­che nu a fost doar una de atitudine, de suprafaţă, ci una de e­sen­ţă şi de idealuri. O adevărată transformare a lumii nu se poa­te sprijini pe ritmurile naturii, oricât de uimitoare ar fi a­ces­tea, ci pe muta­rea fundamentelor de la creatură către Crea­tor, de la viaţa pă­mân­tească spre cea cerească, din timp către veş­nicia Pan­to­cra­to­ru­lui.

Zorii veacului al IV-lea creştin sunt încununaţi de numeroşi eroi ai credinţei (sfinţi martiri, cuvioşi, mari dascăli şi ierarhi, măr­turisitori din toate categoriile sociale), prin care Biserica do­bân­deşte libertatea de a activa în spaţiul public, la anul 313. Chi­pul marelui Împărat Constantin este asociat în iconografia orto­do­­xă cu preacinstita şi de viaţă făcătoarea Cruce a Domnului. În ace­eaşi icoană, de cealaltă parte se află Sfânta Elena, maica Împăratului.

Crucea luminoasă se arată pe cer Împăratului, dar Crucea răs­tig­nirii Mântuitorului Hristos se descoperă fericitei mame Elena în pământ, pe muntele Golgota. Între darurile cu care a înze­strat-o Dumnezeu, trei sunt cele care strălucesc cu putere până la sfâr­şi­tul veacurilor: credinţa ei lucrătoare prin iubire, ctitoriile de pia­tră şi demnitatea de mamă.

Ctitorul zideşte casă pentru slava lui Dumnezeu, mama plă­mă­deşte prin educaţie sufletul copilului şi îl face transpa­rent pentru Soarele dreptăţii. Dar cel aflat în demnitate publică, atunci când îmbină aceste daruri, le pune în slujirea multor gene­ra­ţii de oameni. De aceea, de şaptesprezece secole, Sfânta Elena es­te călăuză cerească pentru toţi demnitarii ce înţeleg rolul bi­ne­făcător al Bisericii în societate, prin spiritualitatea unită cu edu­ca­ţia şi filantropia. Aşa cum o recepta, în istoria neamului nostru, şi Sfântul Voievod Neagoe Basarab în înţeleptele învăţături către fiul său Teodosie. După ce enumeră cu amănunţime toate ctitorii­le ei din Orient, voievodul adaugă: „Deci, dacă isprăvi sfânta Ele­na împărăteasa acestea toate şi le tocmi cum se cade, muma ma­re­lui Costandin împărat dede acestor biserici multe oraşe şi sate şi alte avuţii multe. Iar sfintele icoane le ferecă tot cu argint şi le po­lei şi le împodobi cu pietre scumpe şi cu mărgăritar. Aşijderea le dede vase sfinte şi scumpe altor biserici şi alte avuţii, şi galbeni de aur mulţi le împărţi. Şi dede şi săracilor milă şi dărui pre sfântul şi marele patriarh Macarie cu multe daruri împărăteşti, şi să în­toarse iar la fie-său, marele şi credinciosul împărat Costandin“.

Mai ales în perioade de crize şi de căutări, lumea creştină re­găseşte în istoria ei resurse şi modele care pot să inspi­re noi începuturi şi răspunsuri la provocările societăţii. Alături de Sfân­tul Împărat Constantin cel Mare, Sfânta Elena, smerita şi iu­bi­­toarea sa mamă, este pururea rugătoare pentru noi în ceruri şi măr­turie a demnităţii imperiale slujitoare, întru lumina cea nea­pu­­să a Crucii lui Hristos, Împăratul cel veşnic.