Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Valorile creştine, fundamentul societăţii noastre
Lumea noastră s-a zidit pe valorile izvorâte din iubirea creştină adusă de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos şi evident, dacă vrea să aibă un viitor, trebuie să le păstreze. Chiar dacă trăim într-o societate bulversată de tot felul de crize, trebuie să evidenţiem identitatea noastră creştină pentru a le depăşi.
De aceea, creştinul are şi rolul de a fi un mărturisitor al identităţii sale, nu doar prin cuvânt, ci prin însăși viața sa. Arătând că este păstrător şi apărător al valorilor creştine.
El îşi obiectivează existenţa în căutarea virtuţilor duhovniceşti, prin care, câştigându-le cu rugăciune unită cu asceza, ajunge să dobândească mântuirea. Având conştiinţa că omul fiind cununa creaţiei este tot timpul în grija lui Dumnezeu, Care nu-l părăseşte niciodată şi-i răspunde întotdeauna la rugăciuni, oferindu-i toate cele de trebuinţă vieţii sale.
Trăim într-o societate care se consideră creştină, dar din păcate nu se manifestă ca una creştină. Pentru a fi creştin nu este de ajuns doar să declari acest lucru, ci este nevoie să arăţi prin faptele tale şi prin mărturisirea zilnică, prin atitudinea creştină pe care o arăți în societate. Trebuie să fim lumini ale credinţei şi faptelor bune prin care mărturisim că suntem oameni ai credinţei aduse de Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă suntem astfel de oameni, atunci înţelegem că raportarea la aproapele este fundamentală în perspectiva mântuirii şi că suntem chemaţi să fim icoane vii ale urmării lui Hristos.
Creştinii sunt chemaţi să arate că civilizația în care trăim izvorăşte din Cuvântul Evangheliei Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi are la bază creștinismul. De aceea, trebuie să cunoaştem textul Sfintei Scripturi şi să o vestim tuturor, pentru că toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire.
Modul în care prezentăm Cuvântul lui Dumnezeu în lumea noastră aflată în plin proces de secularizare trebuie să urmeze modelul apostolic, plin de râvnă şi credinţă, împletit cu iubirea faţă de aproapele şi faptele milei creştine.
Vestind Evanghelia trebuie să avem duhul apostolic şi să ne lăsăm purtaţi de harul Duhului Sfânt în misiunea noastră, lăsându-L pe Hristos să lucreze prin noi pentru mântuirea celor care primesc Cuvântul lui Dumnezeu şi rodesc prin fapte bune.
Noi, creştinii, suntem chemaţi să arătăm că societatea în care trăim s-a zidit pe valorile aduse lumii de Evanghelia lui Hristos. Mai ales, trebuie să redescoperim puterea credinţei izvorâtă din urmarea lui Hristos. Credinţa este liantul care uneşte lumea creştină şi care dă puterea de a trece peste orice problemă sau suferinţă celor care sunt cu adevărat creştini.
În Evanghelia acestei duminici vedem că, prin credinţă, cei doi orbi primesc vindecare de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De aici înţelegem puterea credinţei noastre în Domnul nostru Iisus Hristos, care ne aduce vindecare sufletească şi trupească.
Credinţa este fundamentul existenţei noastre creştine şi prin ea arătăm că noi suntem următori ai lui Hristos Care este Fiul lui Dumnezeu ce s-a întrupat pentru mântuirea noastră. Mărturisind credinţa noastră în Hristos arătăm că împlinim în viaţa noastră Evanghelia mântuirii pe care El ne-a adus-o şi urmând modelul apostolic de propovăduire a ei şi noi, astăzi, vestim lumii valorile creştine care stau la baza societăţii noastre.