Sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, de care se simțea mereu pătruns cu evlavie adâncă, vlădica Gherasim Putneanul și-a încheiat călătoria pământească la 5 decembrie 2004. De atunci, peste mormântul s
Avort cu orice preţ! - următorul episod
Avortul cu orice preţ este doar unul dintre deznodămintele acestei telenovele de prost gust pe care o transmite mass-media
De un timp se tot discută despre cazul tinerei domnişoare de 11 ani, însărcinată. Părerile sunt, bineînţeles, împărţite, aşa cum sunt şi sufletele oamenilor. Oamenii cu frică de Dumnezeu şi-ar dori ca acel copil, care probabil că visează deja coşmaruri în pântecele mamei sale, să fie născut şi crescut într-o familie normală. Liberii cugetători şi adepţii totali ai political correctness sigur că nu sunt interesaţi de viaţa care începe, ci de sentimentele rănite ale tinerei şi de trauma psihologică prin care trece aceasta. Nu cred, totuşi, că primii nu se gândesc deloc la ce simte tânăra domnişoară şi nici că ceilalţi nu sunt interesaţi de un viitor cetăţean, cu aceleaşi drepturi ca şi ei, numai că mass-media se foloseşte de lipsa de înţelepciune, ca să fiu blând cu expresiile, a populaţiei şi tranşează subiectul pe bucăţi mari, neghioabe şi provocatoare de dezbateri. Căci, în definitiv, asta contează pentru presă, nu?! Am avut ocazia să citesc, pe internet, un forum al unei pagini de ştiri, în care au postat idei persoane având concepţii diferite referitor la subiectul despre care vorbim. Voi parafraza câteva idei. S-a spus, foarte bine, că nu se cunosc datele exacte ale problemei şi m-am gândit că anume de aceea presa foloseşte frânturile pentru a crea din acest caz un roman, o dramă sau un subiect de film, căci oamenilor le place să facă scenarii. Presa se joacă foarte fin cu orgoliul celor care citesc ziarele. Îi aţâţă pentru ca aceştia să creadă că sunt stăpânii situaţiei şi pot, prin imaginaţia lor, să ghideze personajele poveştii în direcţia dorită de ei. Joaca de-a Dumnezeu este esenţa bârfei şi a scandalului. Bârfa nu ar mai exista dacă s-ar cunoaşte toate părţile problemei, dar atunci nici presa nu ar mai avea de câştigat şi nici oamenii de ce să se întâlnească. Dacă s-ar constata că nu a fost viol sau că nu a fost incest sau că fetiţa are 18 ani sau că nu e vorba de fetiţa aceea, ci de mama ei sau, sau, sau (şi nu mă refer doar la cazul despre care discutăm)… gogoaşa s-ar dezumfla şi subiectul s-ar încheia. Nu cred că există vreun ziarist atât de stupid încât, chiar dacă ar afla vreo noutate care să dezlege problema, ar posta-o în ziar! În aceasta şi constă păcatul! Judecata noastră pripită este mai gravă decât situaţia virtuală pe care o judecăm, iar aici avem de-a face cu multe necunoscute. Avortul cu orice preţ este doar unul dintre deznodămintele acestei telenovele de prost gust pe care o transmite mass-media. Deznodământul deschis, eventual, la solicitarea (tele)spectatorilor ar fi ceea ce şi-ar dori cel mai mult presa. Vă daţi seama cât ar fi în stare să plătească un ziar, dacă părinţii ar fi de acord să vândă „deznodământul“ votat (pe bani, desigur) de către cititori (sau telespectatori). Un voting în direct, eventual, ar fi, probabil, şi mai pe placul tuturor. Haideţi să hotărâm soarta copilului de douăzeci şi ceva de săptămâni! Ce interesant şi palpitant, nu?! Aşa se fac banii, domnilor şi sunt sigur că v-aţi dori, dar nu vă permite legea şi regretaţi aceasta nespus… Cred că antropologii râd de neghiobia care se demonstrează cu referire la acest subiect. Este clar că avem de-a face cu două lumi aici, care nu se pot concepe împreună. Problema este similară unei dezbateri pe tema sacrificiilor aztece, în sensul aprobării sau dezaprobării acestora. Cu toţii ne dăm seama că nu are vreun rost să condamnăm sau nu acele sacrificii umane, căci ele s-au produs în conformitate cu un curent de gândire, la fel ca multe alte fapte care sunt în contradicţie cu modul „civilizat“ şi politic corect de viaţă al Europei începutului de secol XXI. Dar „norodul“ nu-şi dă seama că ne aflăm în faţa a două lumi diferite, şi nici nu are cum, că doar nu a făcut şcoală, nu?! Familia care a cauzat povestea trăieşte în altă lume decât familia regală din Anglia (spre exemplu), dar şi decât o familie educată, cu un venit mediu, din orice zonă a României. Dar pentru a înţelege acest lucru este nevoie de un pic de şcoală şi de gândire logică, ceea ce, se pare, le lipseşte adresanţilor ştirilor mass-media, fapt ce rezultă din perpetuarea ştirii. S-ar putea ca, din păcate, la ora când citiţi acest articol, copilul să fi fost deja hăcuit şi aspirat din uterul mamei sale, pentru ca să „se rezolve problema copilului de 11 ani“ şi, astfel, cei care vor fi „optat“ pentru avort să fie satisfăcuţi, justificându-şi gândirea prin ajutorul psihologic oferit tinerei domnişoare, care îşi va continua viaţa, ca şi până acum, desigur. Şi când te gândeşti că acceptarea soluţiei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei ar putea însemna, de fapt, rezolvarea completă a problemei. Copilul, împreună cu mama lui, desigur, ar putea să trăiască în „altă lume“, pe banii Mitropoliei, pentru a se putea integra, într-un viitor apropiat, zic eu, în lumea „civilizată“, aşa cum îşi doresc cei care susţin avortul. Dar, cum mintea omului contemporan este plină de tot felul de probleme, el nu are cum să vadă pădurea din cauza copacilor. Aşa că nu ne rămâne decât să ne resemnăm în acest caz şi să continuăm, fiecare cum poate, lupta împotriva avortului. Aşa să ne-ajute Dumnezeu!