Despre buna chivernisire a ceea ce nu avem

Un onorabil om de afaceri din perioada tranziţiei, de altfel cunoscut pentru acţiunile sale caritabile, îşi exprima lapidar, într-un grup de prieteni, reţeta succesului: când fac afaceri, pun Biblia în sertar! Ceilalţi au zâmbit cu subînţeles, fără să-l contrazică.

În plină criză economică, fiecare dintre noi se vede nevoit să răspundă direct şi concret la dilemele vieţii de fiecare zi. Unii caută soluţii financiare pentru coşul cotidian şi pentru asigurarea unui acoperiş deasupra capului, alţii studiază posibilităţi pentru investiţii noi şi proiecte care să le aducă profit. Ne pricepem, nu ne pricepem, ducem povara managementului zilnic, suntem fără să vrem actori pe scena relaţiilor şi a schimburilor economice, într-o structură ad-hoc, de cartier, dar şi într-una mai generală, a economiei globalizate.

Dacă Biblia rămâne totuşi deschisă pe masă, constatăm că termenii vehiculaţi de canalele mass-media în vâltoarea emisiunilor despre finanţe şi creştere sau descreştere economică sunt bine reprezentaţi în Sfânta Scriptură, desigur în haina epocii de altădată. Banii, aurul, argintul, zarafii, bogăţia, sărăcia sunt elemente componente ale unui sistem de relaţii interumane pe care se sprijină scara către cer sau care compromit, uneori iremediabil, destine, şi idei, şi implicit legăturile dintre umanitate şi Dumnezeu.

Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă pe cei ce Îl ascultă: Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură (Matei 6, 19-20). Totuşi, El îi fericeşte pe slujitorii care înmulţesc talanţii stăpânului. Iar cel care nu adaugă la ceea ce a primit nici măcar „comisionul bancar“, este „slugă vicleană şi leneşă“.

Esenţa vieţuirii creştine se împlineşte, într-adevăr, dincolo de materialitatea în sine, socotită valoric sau cantitativ în măsurile convenţionale, monetare sau de masă, căci viaţa noastră depăşeşte contradicţia dintre a avea şi a nu avea avere. Omul prosper poate să-şi facă, din averea adunată cinstit, cale către comuniunea cu Dumnezeu, prin milostenie şi iubire de semeni. Dar altul poate să fie proprietar fără să aibă bucuria patrimoniului său, din cauza suferinţei provocate de prea marea grijă pentru paza şi sporirea lui.

Cei mai mulţi dintre oameni sunt chemaţi să administreze ceea ce nu le aparţine, iar starea aceasta este mai aproape de condiţia noastră de oameni trecători pe acest pământ. Toţi suntem chemaţi de Dumnezeu la o iconomie a Duhului. După pilda Fiului Risipitor, Evanghelia după Luca ne vorbeşte despre un iconom aflat în pragul concedierii (Luca 16, 1-10). Stăpânul său era nemulţumit de modul în care slujitorul îşi împlinea lucrarea. Pericolul iminent îl face însă pe slujitor să caute altfel profitul muncii sale: nu prin intimidare şi violenţă împotriva datornicilor, ci prin bunăvoinţă şi iertarea parţială a datoriilor. Celui dator cu 100 de măsuri de untdelemn îi reduce debitul la jumătate, celui cu 100 de măsuri de grâu, cu 20%. Stăpânul, departe de a fi nemulţumit de generozitatea slugii sale, consideră că acesta a lucrat eficient: Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte (Luca 16, 8). Aşadar, binele făcut cu banii altcuiva este privit ca înţelepciune şi bună chivernisire.

Dumnezeu, veşnicul Dăruitor, ne dăruieşte nouă dintru ale Sale şi aşteaptă de la noi buna chivernisire a darurilor încredinţate.

În timp de criză economică şi financiară, cu Biblia pe masă, deschisă la pilda iconomului înţelept, putem să afirmăm, cu certitudinea credinţei, că adevărata înţelepciune stă în a bine chivernisi nu atât ceea ce crezi că ai, ci ceea ce nu ai. Chiar făcând risipă de bunătate şi înţelegere faţă de semeni.