„Fără blândeţe şi fără smerenie nu există bunătate“

În faţa icoanei Mântuitorului se spune o rugăciune: „Preacuratului Tău chip ne închinăm Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să mântuieşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: „Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea“.

Deci „Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare de greşeli, Hristoase Dumnezeule“. De ce cerem iertare de greşeli? Pentru că-L ştim bun. Spunem Domnului nostru Iisus Hristos ce încredere avem noi în El: „Că de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce“, adică a Te răstigni; deci noi, Doamne, ne închinăm Ţie, care eşti bun, care din bunătate Te-ai răstignit pentru noi, pentru că avem încredinţarea că ne ajuţi. „Că de voie Te-ai suit cu trupul pe cruce“, şi nu se poate, după ce ai făcut lucrul cel mare, să nu faci unul mai mic decât acesta: să ne ierţi păcatele! „Pentru aceasta, toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea“.

Cerem iertare de greşelile noastre pentru că „de bună voie Te-ai suit cu trupul pe cruce“. De ce? „ca să scoţi din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit“. Suntem zidiţi de Tine, dar suntem în robia vrăjmaşului; Tu Te-ai suit pe cruce ca să mântuieşti din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit, deci „cu mulţumită strigăm Ţie: „Toate le-ai umplut de bucurie“.

Iată că, privind chipul făcut de mână omenească, chipul cel văzut al Domnului Hristos, putem să ne gândim la Chipul cel nevăzut al Domnului Hristos.

Vinovaţi ştiuţi şi neştiuţi

Dacă cineva vrea să fie purtător de Hristos, trebuie să se distingă faţă de ceilalţi oameni prin bunătate. O bunătate lucrătoare, o bunătate care ne face asemenea cu Hristos, care a venit nu să piardă sufletele, ci să le mântuiască. Când zicem bunătate, ne gândim la ceva cuprinzător. Domnul Hristos a spus despre Sine: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi avea odihnă sufletelor voastre“ (Matei 11, 29). Fără blândeţe şi fără smerenie, nu există bunătate. Bunătatea cuprinde smerenia şi blândeţea din inimă şi, dacă vrem să fim ca Domnul Hristos, trebuie să avem şi noi blândeţe şi smerenie.

Domnul Hristos a fost foarte îngăduitor. Gândiţi-vă la femeia aceea care era acuzată pe drept că a făcut adulter şi pe care au adus-o oamenii ca Domnul Hristos s-o condamne. Domnul Hristos a zis: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra asupra ei“ (Ioan 8, 7). Şi n-a mai lovit-o nimeni! De ce? Pentru că toţi erau în păcat! Toţi erau vinovaţi, vinovaţi nearătaţi, vinovaţi neştiuţi de oameni, dar ştiuţi de conştiinţa lor. Domnul Hristos, după ce s-au retras toţi pârâşii, a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Nici unul, Doamne“. Şi Domnul Hristos a încheiat: „Nu te osândesc nici Eu“. Aşa face bunătatea! Aşa face Domnul Hristos! Aşa face acela care vrea să fie purtător de Hristos!