Iertarea, cale către Rai

La finalul Rugăciunii Domnești „Tatăl nostru” cerem Bunului Dumnezeu să ne ierte păcatele „precum și noi iertăm greșiților noștri”. Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ne învață prin această rugăciune că putem primi iertarea de la Tatăl ceresc dacă știm la rândul nostru să-i iertăm pe cei care ne greșesc. E o condiționare normală dacă ne gândim cum putem fi iertați de Dumnezeu, pe care nu-L vedem, dacă nu suntem în stare să-i iertăm pe semenii noștri, care ne-au greșit și pe care-i vedem. Nu putem doar să cerem iertare fără să oferim și noi iertare. Tocmai în modul cum știm să iertăm stau cheia iertării noastre de către Dumnezeu și dobândirea mântuirii. Pentru un creștin, iertarea este cale către Rai. El știe că iertând urmează cuvântul lui Hristos și este pe drumul către dobân­direa vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu. Nu poți cere iertare dacă nu ierți. Acest lucru îl învă­țăm din Pilda celui ce datora zece mii de talanți (Matei 18, 23-35), rostită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Din această pildă aflăm cum „omul împărat” iartă unui datornic suma de 10.000 de ta­lanți, iar acesta nu poate ierta datoria altuia de doar 100 de dinari. Pentru această atitudine nedreaptă, „stăpânul” (omul împărat) îl dă pe mâna „chinuitorilor”. El s-a dovedit a fi „slugă vicleană”, deoarece i-a fost iertată datoria pentru că l-a rugat pe stăpânul său, dar nu a avut milă de semenul său și nu i-a iertat datoria, când a fost rugat de acesta. Pe mâna „chinuitorilor” vor ajunge și cei care nu iartă, după cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: „Tot așa și Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă dacă nu veți ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre” (Matei 18, 35). Din această pildă învățăm că trebuie să-i iertăm din toată inima pe cei care ne-au greșit pentru a nu fi în ipostaza „slugii viclene” și a pierde Îm­părăția lui Dumnezeu.

Iertarea reciprocă între oameni este pusă de Sfânta Evanghelie în legătură cu iertarea pe care o dă­ruiește Dumnezeu. Hristos Domnul ne îndeamnă să iertăm ca să fim iertați (Luca 6, 37).

Încă din epoca apostolică de la începuturile Bisericii, cei care i-au urmat lui Hristos și s-au numit creștini au fost îndemnați să-i ierte pe semenii lor. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Iar cui îi ier­tați ceva, îi iert și eu; pentru că și eu, dacă am iertat ceva, am ier­tat pentru voi, în fața lui Hristos” (2 Co­rinteni 2, 10).

Când iertăm, ne raportăm la iz­vorul iertării, care este Dumnezeu, și ne aflăm pe calea către Rai.

Arhimandritul Zaharia Zaharou mărturisește din experiența sa duhovnicească: „Dorința de a ierta este cea mai bună pregătire pentru ca omul să se poată înfățișa înaintea lui Dumnezeu în rugăciune”. Deci, dacă vrem să avem inima curată atunci când ne rugăm și cerem iertare și ajutor de la Dumnezeu, este foarte important pentru sănătatea noastră sufletească să iertăm greșelile semenilor noștri. Când mergem la duhovnic să ne mărturisim păcatele și să cerem iertare pentru ele trebuie să-i iertăm pe cei care ne-au greșit. De aceea creștinii când pleacă să se spovedească cer iertare de la cei din familie, dar și de la cei cărora le-au greșit. În comuni­tă­țile tradiționale din țara noastră, îna­inte de a merge duminica la Sfânta Liturghie, ortodoxul român cere iertare și apoi pornește spre biserică. Este un obicei străvechi, care arată fibra creștină a neamului nostru. Nu putem trăi în pers­pectiva mântuirii și a vieții veș­nice fără să iertăm și apoi să cău­tăm prin Taina Sfintei Spovedanii iertarea lui Dumnezeu.

Iertând pe semenii noștri, ne arătăm ascultători de cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos și următori ai Lui, adică suntem cu adevărat creștini nu doar cu numele. Atunci putem rosti din toată inima către Bunul Dumnezeu cuvintele domnești: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.