Memoriile Mitropolitului Bartolomeu

Primind un premiu special din partea Uniunii Scriitorilor din România, volumul Memorii (editura Polirom, 2008) al Înalt Preasfinţitului Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, se recomandă de la sine prin sinceritate şi autenticitate, prin evocarea unei perioade tulburi din istoria poporului român, fiind în acelaşi timp jurnalul unui scriitor care îşi cunoaşte şi îşi urmează vocaţia.

În această perioadă de maximă deschidere a Bisericii către cultură, mi se pare important de evocat traseul spiritual al arhiereului scriitor. Astfel de cărţi care presupun un dialog teologic-literar sunt bine primite în lumea literelor. Voi da un singur exemplu. Criticul Dan C. Mihăilescu, în cronica sa la o carte de literatură a părintelui Ioan Pintea, se pronunţă asupra necesităţii existenţei unor oameni cu dublă vocaţie:

"De-am avea măcar douăzeci, dacă nu o sută de astfel de preoţi (aşa cum dorea Noica tinerii "mâncători de foc" prin care să facem cultură de performanţă), cu totul altfel ar arăta dialogul intelectualilor laici cu Biserica Ortodoxă…"

Amintirile sunt incomplete şi seamănă, aşa cum recunoaşte autorul, cu apa muntelui poticnită de pietre. Datată este perioada hawaiiană, o vacanţă de câteva luni în care se dedică scrisului. În perioada 1965-1976, părintele Bartolomeu Anania a avut, la Detroit, funcţiile de misionar eparhial şi îndrumător al şcolilor duminicale, redactor al revistei şi al calendarului Credinţa. Jurnalul hawaiian, redând perioada decembrie 1970 - iunie 1971, descrie activitatea literară intensă, lucrul la piesele Steaua Zimbrului, Mioriţa, Du-te vreme, vino vreme. Volumul Poeme cu măşti, cuprinzând opera dramatică a autorului, a apărut în 1972 la Cartea Românească. Personaje întâlnite, mituri locale vor fi regăsite în romanul Străinii din Kipukua.

Romanul Străinii din Kipukua este considerat o alegorie a morţii şi a învierii individului; Hawaiiul poate fi văzut ca o alegorie a Edenului originar. Critica literară a identificat motivul principal al romanului ca fiind motivul identităţii. Dumitru Micu conchide că "drama crizei de identitate poate fi depăşită prin întoarcere la rădăcină". Pierderea identităţii originar-autentice are drept cauză desacralizarea societăţii. Unul dintre personajele cărţii, Diana, "s-a simţit deodată străină sau, dacă vrei, înstrăinată de ea însăşi, de propriile ei izvoare, de propria ei identitate". Diana recunoaşte că fiinţa ei lăuntrică a suferit o schimbare atât de adâncă, încât nu se recunoaşte. Un alt personaj, domnul Martin, afirmă: "Ştii tu ce înseamnă să fii străin de propria ta viaţă? /.../ Eu ştiu. ş…ţ Parcă am juca drama unor crize de identitate, ha, ha, ce dramă stupidă!" Într-un acelaşi registru semantic trebuie să integrăm şi spusele prinţului Lohiau: "Ştiu ce am fost, dar nu am siguranţa a ceea ce sunt. Şi a ceea ce va să fiu de acum înainte. Cred că e o mare nefericire să înviezi înainte de vreme. Ce poate fi existenţa unui om fără biografie?"

Drama personajelor din roman şi a naratorului poate fi regăsită, cred, în paginile volumului Memorii publicat la Polirom. Iată un fragment edificator, care redă starea de spirit din închisorile comuniste ale condamnatului Bartolomeu Anania, după confruntarea cu mărturia unui semen al lui: "Toată noaptea nâam dormit. Aveam senzaţia că sunt victima unei halucinaţii. Apoi am început să mă îndoiesc de mine însumi, de propria mea memorie, de luciditatea propriilor mele fapte. Scormoneam cu seriozitate în amintire şi nu mă găseam nicicum acolo unde declaraţia călugăriţei pretindea că am fost; nu-mi găseam cuvintele, nici măcar gândurile, intenţia, nu-mi găseam nimic."

Foarte interesantă este evocarea perioadei, de peste un timp, a celor douăzeci de ani trăiţi la Văratec, considerat drept "adevăratul domiciliu şi principalul atelier de lucru intelectual". Văratecul era vizitat adesea de scriitori şi de familiile acestora. Veneau în perioada aceea acolo soţia lui Mihail Sadoveanu şi soţia lui Ionel Teodoreanu, precum şi doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga. Funcţiona şi un cenaclu literar. Tot la Văratec şi-a început părintele Anania traducerea Bibliei, la care a lucrat unsprezece ani. Din 1993 a primit ascultarea de a fi arhiepiscop al Clujului. Înalt Preasfinţitul Bartolomeu recunoaşte că din 1990, de când a început lucrul la Biblie, nu a mai scris literatură, socotind că scrierile lui de până atunci erau exerciţii pe limba română pregătitoare pentru ceea ce i-a rânduit Dumnezeu să facă ulterior. Iar în ceea ce priveşte Memoriile, le propune ca pe o mărturie nu doar a unei lumi, ci şi a unui suflet. A propriului suflet.