„Nu-l ajuta pe diavol să-și extindă împărăția”

Internetul este plin de filmulețe care ne arată cum unele persoane au încercat să cheme demoni în joacă sau din curiozitate, să vadă dacă li se întâmplă sau nu ceva. Mijloacele folosite pentru invocare sunt diverse, nu contează aici. Multora li s-au întâmplat lucruri stranii în urma acestor invocări. Uneori chiar au fost înregistrate momente înfricoșătoare când zburau obiecte prin cameră sau cineva era agresat, zgâriat, strangulat de o prezență nevăzută. În urmă cu câțiva ani, pe toate posturile de televiziune din țara noastră s-a difuzat o filmare despre o casă în care se petreceau fenomene numite „paranormale”, cruci care se desenau din senin pe pereți sau du­șumele, urma lăsată de un trup invizibil pe o canapea, ca și când s-ar fi așezat și apoi s-ar fi ridicat de acolo etc.

Desigur, ne putem întreba câte dintre acestea sunt adevărate. Dar, pe de altă parte, suntem conștienți că răul există, și el se exteriorizează în diverse forme, din motive multiple. În viețile sfinților întâlnim numeroase astfel de manifestări ale celui potrivnic, care le ataca și trupurile, îi ridica prin aer, îi lovea de pereții chiliei sau îi ispitea în chip de femeie sau de bărbat etc.

Cu răul este bine să nu ne jucăm, să nu invocăm demonii sub nici un pretext. Cuviosul Paisie Aghioritul relata o întâmplare a unor elevi care au chemat diavolul din curiozitate. O fetiță care era de față la acest ritual a fost lovită de un pahar care s-a ridicat singur de pe masă. Copiii s-au speriat și au mers să îi spună părintelui ce au pățit: „Mai întâi le-am tras o săpuneală bună. Ceea ce au făcut este lepădare de credință. Din clipa în care îl cheamă pe diavolul și îl primesc, Îl leapădă pe Dumnezeu. De aceea le-am spus ca mai întâi să se pocăiască, să se spovedească sincer și de aici înainte să ia aminte. Să meargă la biserică, să se îm­părtășească cu binecuvântarea duhovnicului lor, ca să se curețe” (Cuvinte duhov­nicești - Nevoință duhovnicească, vol. 3, Editura Evanghelismos, Bucu­rești, 2003, p. 198). Dacă acești tineri au anumite cir­cumstanțe atenuante, pentru că sunt copii și au gândit că se joacă, cei mari nu sunt iertați de Dumnezeu așa ușor: „Dacă ar fi fost mari, ar fi pățit un mare rău, diavolul ar fi dobândit mare stăpânire asupra lor” (Ibidem).

Cuvântul „naiba” și localitatea Nayba

Mai spun unii creștini că ei nu pot păți nici un rău, pentru că se spovedesc și împărtășesc și cel rău nu are nici o putere asupra lor. În același timp, ei înjură folosind versiunea „moale” a cuvântului diavol, care este „naiba”. Și se mai miră că ereții necazurilor nu ostenesc să le ciugulească inima și să le stoarcă lacrimi. Mult greșesc aceștia care (se) dau răilor, chiar dacă nu conștienti­zează ceea ce fac, pentru că ei săvârșesc tot un act de invocare sau chemare a demonilor în casa lor. Neapărat vor trebui să își spovedească păcatul. Nu mai discutăm despre cei care conștient, cu răutate și chiar plăcere, se dedau cu o ușurătate cutremurătoare acestor înjurături. Cu toții se miră după aceea că porcul, vita sau găinile date răilor se îmbolnăvesc și mor ori sunt furate sau nu mai pot fi mâncate din alte pricini.

Unii se amăgesc îndreptă­țindu-se la înjurături cu ex­plicații de genul că „naiba” este doar numele unei localități din Rusia. Așa este, prin acest cuvânt se înțelege și o localitate rurală - Nayba, din districtul Bulunsky, Republica Sakha (Yakutia), din Rusia. Dar numai atunci când ne referim la această localitate, nu oricând pro­nunțăm cuvântul cu pricina! Nu când îl rostim cu răutate împotriva cuiva sau a ceva!

Să nu mai dăm așadar răilor nici pe noi înșine, nici pe alții, nici obiectele, nici situațiile, nici animalele, nici pe cei vii, nici pe morți. Căci, de fiecare dată când îl invocăm pe cel rău în viața noastră, în glumă, din curiozitate, din neglijență, ne­știință sau chiar cu bună­știință - ceea ce este cu atât mai grav -, noi contribuim la „extinderea” imperiului satanic în lumea oamenilor. De fiecare dată când ne certăm unul cu altul și păcătuim prin mândrie, judecarea semenilor, minciună, furt, lene, desfrânări, invidie, lăcomie, nerăbdare, nesupunere, cruzime ș.a., nu facem decât să răspândim răul și urâtul iadului pe pământ. Când suntem însă îngăduitori unii cu alții, milostivi, răbdători, căutând să răspundem răului cu binele și cu rugăciunea, ajutăm Domnului la instaurarea împără­ției Sale pe pământ.

„Nu-l ajuta pe diavolul să-și extindă împărăția, ne povățuia Sfântul Ioan de Kronstadt. Sfințește prin faptele tale numele Tatălui ceresc, ajută-L să-Și lărgească împărăția Sa pe pământ. «Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem (1 Corinteni 3, 9)»” (Viața mea în Hristos, Editura Sophia, Bu­curești, 2005, p. 275). Nu vom fi așadar colaboratori cu vrăj­mașul și ucigașul de oameni, ci vom fi „împreună-lucrători” cu Domnul nostru cel bun și milostiv, prin rugăciuni și fapte ale luminii, care vor spori și grăbi venirea îm­părăției Domnului în această vale a plângerii.