Propaganda împotriva Bisericii

Parcă din ce în ce mai des, televiziunile comerciale aleg subiecte care au în centru discreditarea noţiunilor de biserică, credincioşi, preoţi, monahi, ierarhi. Faptul că în media sunt oglindite preponderent evenimente negative nu ne mai miră, căci există convingerea de nestrămutat a jurnaliştilor că lucrurile pozitive nu aduc audienţă. Dar, dacă analizăm ştirile recente referitoare la Biserica Ortodoxă Română, observăm că multe dintre acestea nu se referă la evenimente sau fapte, ci sunt construcţii edificate pe nimic sau pe jumătăţi de ştire conexe mediului clerical, prezentate ca disfuncţii general valabile.

De ce a devenit Biserica easy-target-ul (ţintă predilectă) presei, cui foloseşte acest lucru şi ce fel de metode se folosesc pentru a induce consumatorului de media ideea că Ortodoxia şi tot ce ţine de ea este corupt, retrograd, absurd, împovărător pentru buget etc.? Sunt întrebări pe care avem datoria de le formula pentru a cunoaşte şi arăta minciuna şi pe promotorii acesteia, precum şi motivele sau interesele lor.

Trebuie precizat că amestecul minciunii cu adevărul este de esenţa propagandei, căci o minciună pură este uşor de combătut, iar adevărul pur... nu serveşte intereselor emitentului. Atunci când se pleacă de la un adevăr, cât de mic, broderia ţesută pe marginea lui (care, de obicei, denaturează total mesajul) este foarte greu de risipit, în primul rând pentru că situaţia de a te dezvinovăţi este, prin ea însăşi, ingrată, iar primul mesaj are întotdeauna un impact mai mare.

Biserica Ortodoxă Română este un simbol pozitiv, una dintre puţinele axe verticale ale societăţii româneşti, este un filon identitar al poporului român, iar dacă vrei să conduci şi să manipulezi un popor, îi subminezi identitatea, îi negi miturile şi valorile naţionale, pentru ca apoi să îi oferi alte pseudovalori convenabile interesului urmărit. Pentru că forţele răului urăsc tot ce este bun şi ispitesc oamenii să adere la acţiunile de maculare a binelui.

Cui prodest scellus is fecit - cel căruia îi foloseşte nelegiuirea este autorul. Alegerea unui subiect de presă poate să fie justificată de interesul superior al comuntăţii pentru care media este un cerber al respectării legilor. Dar când prezentarea este tendenţioasă, sub un titlu senzaţional, exagerat, când un caz particular este pretins a fi reprezentativ, când ştirea este prezentată din oră în oră, la fel, în pofida dezminţirilor sau precizărilor celor vizaţi... este probabil să fie şi alte interese. De exemplu, clasicul rating, tradus în sume direct proporţionale, percepute pentru minutul de publicitate. Sau poate dorinţa de afirmare a unora (reporteri, realizatori/producători de emisiuni, proprietari de televiziuni, publicaţii, trusturi de presă) să fie atât de mare, încât să încerce obţinerea prim-planului, indiferent de preţ şi de victimele cola-terale? Dar dacă victima (cel prejudiciat de propagandă) este aleasă intenţionat? Dacă Biserica este, la interval de câteva zile, intenţionat prezentată într-o lumină defavorabilă? Când presa vânează momentele în care credincioşii sărmani se înghesuie pentru un pachet de alimente sau pentru agheasmă, când orice caz de suicid se transformă într-un rechizitoriu la adresa Bisericii nemiloase, care nu "vrea" să facă slujbă, când oricine are un discurs anti-Biserică primeşte imediat timpi de antenă... e întâmplător?

O simplă căutare pe internet ne edifică asupra mijloacelor propagandistice şi ne dovedeşte, fără echivoc, că elementul intenţie este prezent în multe din relatările mediatice ostile Bisericii. Personal, am identificat generalizarea forţată, etichetarea tendenţioasă, trunchierea adevărului, impunerea unui ideal nerealist, selectarea ştirilor, selecţia imaginilor.

Lupta împotriva propagandei este foarte dificilă, iar tentaţia de a face contra-propagandă (adică de a folosi aceleaşi mijloace) este mare. Din perspectivă creştin-ortodoxă, avem totuşi şi noi nişte "mijloace": postul, rugăciunea, întoarcerea şi a celuilalt obraz şi oferirea, de către fiecare dintre noi, a unui model cât mai convingător despre ceea ce este cu adevărat Ortodoxia.