Răspunsuri duhovniceşti: Cel mai bun părinte

Părinte, există perechi, care, deşi trăiesc foarte duhovniceşte şi vor să aibă copii, totuşi nu pot.

Dumnezeu multora nu le dă copii, pentru ca astfel să iubească pe toţi copiii din lume ca pe ai lor şi să-i ajute la renaşterea lor duhovnicească. Cineva nu avea copii, dar atunci când ieşea din casă, toţi copiii din vecini alergau lângă el şi îl înconjurau cu multă dragoste. Nu-l lăsau să meargă nici la serviciu. Vedeţi, Dumnezeu nu i-a dat acestuia copii, dar i-a hărăzit binecuvântarea ca toţi copiii din vecinătate să-l iubească ca pe un părinte, şi să-i ajute duhovniceşte după puterea lui. Judecăţile lui Dumnezeu sunt adânc de nepătruns.

Alteori Dumnezeu nu dă copii pentru a se aranja şi vreun orfan. Cândva, am cunoscut un creştin bun, care exersa profesia de judecător. Odată, când am trecut prin oraşul în care locuia, l-am vizitat, şi multa lui bunătate m-a înduplecat să rămân o zi la el. Am cunoscut-o şi pe soţia lui, care şi ea îi semăna soţului ei în virtute. De la soţie am aflat despre viaţa duhovnicească a soţului ei, iar de la el despre starea duhovnicească a soţiei. Mai târziu am aflat despre ei şi de la alţi mulţi creştini, care i-au cunoscut şi care s-au împărtăşit de facerile lor de bine. Acest om al lui Dumnezeu îşi îndeplinea în mod corect profesia de judecător. Dacă vedea că cineva era escroc, nu numai că nu-i primea dosarul, ci îl şi mustra cu asprime pentru a-şi reveni. Dacă vedea pe unul că era vinovat, dar se căia, încerca să aranjeze cumva lucrurile sau să-i micşoreze pedeapsa. Dacă vedea că este sărac şi nedreptăţit, nu lua deloc bani de la el, şi încerca să-l îndreptăţească la judecată. Trăia foarte simplu, şi puţinii bani pe care-i câştiga îi ajungeau, chiar şi pentru a ajuta familii sărace. Casa judecătorului credincios era cu adevărat o oază duhovnicească în Sahara oraşului. Acolo se adunau oameni îndureraţi, săraci, fără serviciu, cu probleme familiare, pe care îi sprijinea ca un părinte bun. Avea şi cunoscuţi în diferite posturi, şi pe oricare dintre ei îl ruga să ajute pe cineva pentru loc de muncă, boală, etc, niciunul nu-i spunea „nu“, pentru că toţi îl iubeau şi îl preţuiau. Tot astfel lucra şi femeia lui. Ajuta copii săraci sau tineri care aveau greutăţi cu studiile lor, şi toţi o aveau ca pe o mamă. La un moment dat, ea mi s-a plâns, spunându-mi: „Părinte, atunci când m-am căsătorit, îndată mi-am lăsat serviciul, căci am fost profesoară, deoarece m-am gândit că astfel voi putea fi o mamă mai bună. Am cerut de la Hristos să-mi dea şi până la douăzeci de copii, dar, din nefericire, nu mi-a dat niciunul“. Atunci i-am spus: „Soră, tu ai mai mult de cinci sute de copii şi încă te mai plângi! Hristos a văzut intenţia ta cea bună, şi te va răsplăti pentru ea. Acum, când ajuţi pentru renaşterea duhovnicească a atâtor copii, te faci o mamă mai bună decât multe mame şi le depăşeşti pe toate femeile cu mulţi copii. Vei avea şi cea mai mare răsplată, pentru că, prin renaşterea lor duhovnicească, copiii se asigură duhovniceşte în viaţa veşnică“. După un timp, au adoptat şi o fată, căreia i-au dat toată averea lor. Iar ea purta grijă de ei şi după ce bătrânii au murit, s-a dus la mănăstire, cu toate că şi casa lor era ca o mănăstire, căci în ea se citeau toate slujbele. La Vecernie şi Pavecerniţă veneau şi alţi fraţi în Hristos, iar Miezonoptica şi Utrenia le citeau ei trei. Aceste suflete binecuvântate au odihnit multe suflete îndurerate. Dumnezeu să-i odihnească şi pe ei.

De aceea, spun că cel mai mare şi cel mai bun părinte este cel care s-a renăscut duhovniceşte pe sine însuşi şi ajută şi pentru renaşterea duhovnicească a copiilor din toată lumea, pentru a-i ajuta astfel să ajungă în rai. (Cuviosul Paisie Aghioritul, Viaţa de familie)