Răspunsuri duhovniceşti: „Femeia să se teamă de bărbat“, adică să fie cu grijă să nu provoace nemulţumiri

În cadrul familiei putem vorbi de o ascultare?

Da, pentru că în familie există o rânduială aşezată de Dumnezeu: soţul pe primul loc, soţia pe al doilea loc, copiii pe al treilea, al patrulea loc, fiecare la măsurile lui îndeplinind rânduiala pe care a lăsat-o Dumnezeu. Nu poţi s-o schimbi, sau dacă schimbi o rânduială aşezată de Dumnezeu înseamnă că nu-i slujeşti lui Dumnezeu. Într-adevăr, soţul e pe primul loc, soţia pe al doilea loc, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie divergenţe între ei. Asta este rânduiala lăsată de Dumnezeu. Dacă se observă aceste lucruri va fi bine, dacă nu se observă nu-i sigur că va fi bine.

Cum trebuie înţelese cuvintele „femeia să se teamă de bărbat“?

Adică femeia să fie cu sfială faţă de bărbat, cu grijă să nu provoace nemulţumiri, să nu fie indiferentă de ceea ce se întâmplă şi de ceea ce trebuie să se întâmple. „Să se teamă de bărbat“, adică nu să-l privească ca pe un tiran, dar să aibă temerea aceea pe care ar trebui să o aibă cineva când e vorba să facă un rău şi, totuşi, nu-l face, teamă de a nu greşi, de pildă.

În ultima vreme există acest curent al feminismului în care femeia se vrea independentă. Nu vrea să fie supusă bărbatului. Este asta o consecinţă a neascultării?

Femeia trebuie să ştie un lucru: e pe locul doi. Să se ştie totdeauna pe locul doi. Pentru că aşa a rânduit Dumnezeu. Dacă ai credinţă în Dumnezeu, nu mai întrebi. Dacă n-ai credinţă în Dumnezeu, poţi să crezi orice, dar atunci ai ieşit din sfera credinţei.

Putem spune că, împlinind poruncile lui Dumnezeu, suntem în ascultare de Dumnezeu?

Cine împlineşte poruncile lui Dumnezeu se raportează la Dumnezeu, Îl are pe Dumnezeu. Semnul ascultării este împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Dumnezeu de aceea porunceşte, pentru că noi cam uităm, nu ne lasă la liberă alegere. Ne porunceşte de pildă iubirea. Cine urăşte nu ţine seamă de porunca iubirii. Or, Dumnezeu nu vrea să fie ură între oameni, ci vrea să fie iubire; şi iubirea nu vrea să fie de la sine şi întâmplătoare, ci vrea să fie o iubire statornică. De aceea Dumnezeu o porunceşte. Noi asta trebuie să avem în vedere: „Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul“. Deci e o treabă care nu se discută, ci se execută.

Care este importanţa ascultării pentru creşterea duhovnicească a unui credincios?

Dat fiind faptul că totul depinde de cum se raportează omul la poruncile lui Dumnezeu, la îndrumările date de Dumnezeu, noi la rugăciunile noastre spunem: „Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările tale. Bine eşti cuvântat, Stăpâne, înţelepteşte-ne pe noi cu îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat, Sfinte, luminează-ne pe noi cu îndreptările Tale“. Deci, în toate acestea sunt nişte principii superioare care înseamnă mijloace de îndreptare a vieţii; fie că sunt porunci, fie că sunt îndemnuri, toate acestea au rostul de a îndrepta mintea, moravurile din existenţa umană. Toate acestea trebuie avute în vedere şi respectate spre apropierea credincioşilor de Dumnezeu, a credincioşilor de ceilalţi credincioşi, a credincioşilor de necredincioşi, că să se realizeze o viaţă socială aşa cum o vrea şi Dumnezeu, şi o viaţă socială pe care să o poată binecuvânta Dumnezeu, pe care, de fapt, o binecuvintează Dumnezeu. Asta i se cere omului: să-L aibă pe Dumnezeu pe primul plan, pe Dumnezeu care îndreptează şi porunceşte, care cere de la fiecare dintre ascultători şi care-i vrea pe neascultători tot ascultători. (arhim. Teofil PĂRĂIAN, Convorbiri duhovniceşti)