Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Vremea împlinirii profeţiilor apocaliptice
Enoh şi Ilie se vor pogorî, vor veni din Rai, trimişi de Dumnezeu, fiind luaţi cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere şi vor înfrunta pe Antihrist trei ani şi jumătate, cât va împărăţi el, cei doi sfinţi vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim, ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Ilie şi Enoh. Vor întoarce inimile către fii şi sinagoga satanei către Hristos.
Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul şi-i va vedea toată lumea. Şi acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s-au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Şi cine ar fi crezut? Ar zice cineva că este o nebunie asta. Şi se întrebau oamenii: „Cum o să-i vadă pe Enoh şi Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o să-i audă în America?“
Acum, dacă ar predica, îi vede la televizor toată lumea şi îi aude la aparate toată lumea. Cum să nu! Dumnezeu ştie toate, ca şi cum ar fi venit. Când vor predica şi vor face minuni, tu ai să te uiţi aici şi ai să-i vezi cum fac minuni, cum învie morţii, şi ai să auzi de aici ce predică Enoh şi Ilie şi cum mustră pe Antihrist, când va împărăţi peste toată lumea, timp de 1.260 de zile.
Vezi? Ceea ce era atunci de necrezut şi de neînchipuit, acum se poate realiza! De aici se poate vedea şi auzi la Ierusalim. Da! Şi uite, stăm aici şi vedem la Ierusalim cum slujesc acolo, cum predică şi auzim toate! Şi la Muntele Sinai şi în Italia şi în Belgia şi în Olanda şi în Bulgaria şi în Grecia şi în Serbia. Deci stau aici şi văd slujba de la Ierusalim! Vezi că-i posibil acum? Dumnezeu ştia de mai înainte cât are să se înmulţească mintea, adică ştiinţa.
Că Daniil Proorocul a spus la capitolul doi: „În vremea de apoi se va înmulţi mintea foarte, şi se vor înţelepţi oamenii şi vor zbura prin văzduh şi vor înconjura lumea“. Toate câte le vezi acum, Biblia le-a spus cu mii de ani înainte.
Vezi Proorocul Isaia, care trăieşte cu 850 de ani înainte de venirea Domnului, la capitolul 60, întreabă de avioane, că el le vedea acum 2.800 de ani: „Doamne, ce sunt acestea care zboară şi se întrec cu norii; şi zboară ca porumbeii spre porumbarele lor şi de huietul aripilor lor se tulbură văzduhul?“ (Isaia 60, 8).
Ai auzit? Cu 2800 de ani înainte a spus de avioane. Ce-a zis? „Că zboară ca porumbeii spre porumbarele lor“. Că ei nu zboară decât de la un aerodrom la altul, ca să alimenteze.
Dar şi Proorocul Ieremia a văzut maşinile astea, fără cai, pe care le vedeţi acum, ca aleargă pe drum. Şi întreaba pe Dumnezeu: „Doamne, ce sunt acestea, care huruie pe drum şi întrec carele oamenilor?“
Vezi, că spune de bomba cu neutroni la Apocalipsă: „Iată, au ieşit de la faţa Mielului nişte lăcuste şi acestea aveau putere mare de vătămat în cozile lor. Şi am auzit un glas de la tronul Mielului: «Nu vătămaţi iarba pământului, nici copacii, nici florile, nici toate cerealele lumii, numai pe oameni să-i vătămaţi cinci luni de zile»“. Războiul neutronic. Bomba cu neutroni îţi lasă pomii înfloriţi.
Eu am la mărturisire pe cel mai mare profesor de fizică atomică din Bucureşti“
„- Domnule, zic, ce rău poate face această bombă?
- Aceasta distruge numai viaţa, şi-ţi lasă oraşul complet. Că ce folos dacă l-ar distruge? Ei ce să mai câştige când vin să ocupe? Au nevoie să-i ucidă pe oameni, ca să ocupe oraşe şi toate bunurile lumii.
- Dar dacă eu sunt închis într-o casă de fier şi bomba cu neutroni explodează afară, ce poate să-mi facă, dacă zici că nu distruge materia? Eu nu sunt în siguranţă?
- Dumneata, dacă ai avea o casă de fier fără uşă, cu pereţii de zece metri grosime în jur şi te-ai băgat acolo, neutronii rapizi nu sunt împiedicaţi de fier să treacă. Trec prin fier şi vin la dumneata şi-ţi distrug numai viaţa.“
Am grăit cu dânsul. Soţia lui este mare bibliotecară la cărţile de limbi vechi. Un om credincios!
Aşa ne-a spus Dumnezeu, că acestea sunt scrise la Apocalipsă. Nu vor vătăma copacii, nici florile, nici sadurile, nici ierburile, ci numai pe oameni, cinci luni de zile. Atât o să dureze războiul neutronic. Cinci luni de zile n-ai să te poţi păzi nici în casă, nici în beci, nici în apă, nicăieri, nicăieri.
Toate-s scrise, fraţii mei. Şi Mântuitorul a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.“ (Arhim. Cleopa ILIE, Despre Apocalipsa)