„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
50 de ani de la nașterea în veșnicie a Mitropolitului Vasile Lăzărescu
Pe 21 februarie s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la Domnul a ierarhului Vasile Lăzărescu, întâiul Mitropolit al Banatului, originar din satul Cornești, județul Timiș. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, duminica trecută au fost oficiate slujbe de pomenire pentru Mitropolitul Vasile atât la Catedrala Mitropolitană, cât și în satul natal, Jadani, astăzi Cornești.
În cea de-a doua duminică a Triodului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul clericilor şi credincioşilor timişoreni, participând la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi”. După sinaxa euharistică, Înaltpreasfinţia Sa, împreună cu soborul de slujitori, a săvârşit slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Mitropolit Vasile Lăzărescu, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit 50 de ani. Alături de preoţii şi credincioşii timişoreni, la slujba de pomenire au participat și membrii familiei ierarhului bănățean. Cu acest prilej, chiriarhul Banatului a amintit de principalele realizări ale primului Mitropolit al Banatului, care, atât ca Episcop al Timișoarei cât şi ca Arhiepiscop și Mitropolit, a fost implicat direct în coordonarea lucrărilor de construcție a Catedralei Mitropolitane şi în achiziţionarea și amenajarea actualelor clădiri ale Reşedinţei Mitropolitane şi a Centrului eparhial. Totodată, părintele Ionel Popescu, vicar-eparhial, a prezentat volumul „Mitropolitul dr. Vasile Lăzărescu. Pastorale și predici”, precum și ediția specială a revistei de cultură „Coloana Infinitului”, dedicată Mitropolitului Vasile Lăzărescu.
O slujbă de pomenire a fost oficiată și în necropola mitropoliţilor, sub Altarul locașului de cult, unde Înaltpreasfințitul Părinte Ioan împreună cu preoţii catedralei şi mulţimea de credincioşi s-au rugat pentru odihna sufletului vrednicului mitropolit în Împărăția lui Dumnezeu.
În după-amiaza zilei de 24 februarie, Părintele Mitropolit Ioan a poposit în mijlocul comunității din satul Cornești, unde a săvârșit slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Mitropolit Vasile Lăzărescu, alături de zeci de preoți din eparhie, în special din protopopiatele Timișoara I și Timișoara II.
Părintele Mitropolit a fost întâmpinat la intrarea în sat de pr. Ionel Popescu, vicar eparhial, de părinții protopopi, de pr. Ștefan Șișu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Cornești, de preoții din parohiile timișene, de primarul localității, precum și de numeroși credincioși, care au venit să cinstească memoria vrednicului de pomenire Mitropolit Vasile Lăzărescu. Cei prezenți, de la cei mai mici și până la cei mai mari, având în mâini drapelul românesc, au pornit într-o scurtă procesiune de la intrarea în sat până în fața bisericii parohiale, unde a fost săvârșită slujba de pomenire.
Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, împreună cu preoții din administrația Centrului eparhial, de la Catedrala Mitropolitană și cu preoții din parohiile învecinate localității Cornești. La acest moment binecuvântat au participat membri ai familiei ierarhului Vasile Lăzărescu, credincioși ai parohiei, precum și credincioși veniți din parohiile limitrofe sau din Timișoara.
După îndătinatul Parastas, Părintele Mitropolit Ioan le-a vorbit celor prezenți despre întâiul Mitropolit al Banatului, ierarh vrednic al Bisericii Ortodoxe. În timpul arhipăstoririi sale a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la data de 7 octombrie 1956, Sfântul Ierarh Iosif cel Noul de la Partoș, ocrotitorul Banatului. De asemenea, Părintele Mitropolit Ioan a arătat că, prin viața și opera sa, eruditul ierarh bănățean a scris o pagină frumoasă în istoria Bisericii bănățene și a fost un adevărat mărturisitor al credinței noastre dreptmăritoare în vremurile grele ale regimului comunist-ateu.
Părintele Mitropolit Ioan a vorbit apoi cu sătenii vârstnici care l-au cunoscut pe vlădica Vasile și care au mărturisit despre părinteasca purtare de grijă a acestuia față de consătenii săi aflați în nevoi materiale. După acest moment impresionant, cei prezenți au intrat și s-au închinat în biserica parohială, unde au admirat și tabloul Mitropolitului Vasile, în mărime naturală, păstrat de zeci de ani în Sfântul Altar.
Clipe de aleasă emoție au fost trăite și la cripta familială din cimitirul parohial, unde a fost așezat trupul nedreptățitului Mitropolit Vasile din anul 1969 și până în anul 1993. Prin testamentul lăsat familiei, Mitropolitul Vasile Lăzărescu şi-a manifestat dorinţa de a fi înmormântat în catedrala din oraşul Timişoara, al cărei ctitor principal a fost. Dorința sa nu a fost însă respectată atunci, ci abia în anul 1993, Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului și Consiliul eparhial au decis să împlinească dorinţa testamentară a primului mitropolit al restauratei Mitropolii a Banatului și sicriul cu rămășițele sale pământești a fost așezat în „prima nişă de sus din dreapta, cum ieşi din cripta de sub Altarul catedralei”, aşa după cum menţionează amintitul testament.
Mitropolitul Vasile Lăzărescu rămâne în mintea și în sufletul preoților, monahilor și credincioșilor bănățeni ca un model de ierarh, demn, curajos mărturisitor al Evangheliei Domnului Hristos în vremea unui regim fără Dumnezeu, iubitor de Biserică și de păstoriții pe care i-a îndrumat, ca ierarh, din 1933 până în 1962.