„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Adunări eparhiale la Timişoara și Arad
La Centrele eparhiale din Timişoara și Arad s-au desfăşurat lucrările Adunărilor eparhiale din cele două arhiepiscopii. Adunarea eparhială este organul deliberativ suprem pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei.
Ședința Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Timișoarei a debutat sâmbătă, 21 ianuarie, în Biserica „Învierea Domnului”, din incinta Reşedinţei Mitropolitane, cu oficierea unui Te Deum. Slujba a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a membrilor Adunării eparhiale, a stareţilor şi stareţelor din cuprinsul eparhiei, precum şi a părinţilor protopopi.
În prima parte a lucrărilor, membrii adunării s-au reunit în şedinţe formate pe comisii, unde au discutat şi propus spre aprobare teme şi activităţi care vor fi realizate în acest an. De asemenea, cu această ocazie s-a desfăşurat și o sinaxă a stareților și starețelor mănăstirilor din cuprinsul eparhiei, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan.
În cea de-a doua parte a întâlnirii au fost prezentate rapoartele de activitate pe anul 2016 ale sectoarelor administrativ-bisericesc, cultural și comunicații media, economic-financiar, social-filantropic și misionar, învățământ și activități cu tineretul și patrimoniu și construcții bisericești. Totodată, au fost prezentate și rapoartele cu propuneri pentru anul în curs ale celor 5 comisii ale Adunării eparhiale, respectiv: bisericească, economică, culturală și educațională, bugetară și patrimonială, asistență social-filantropică, organizatorică, juridică și de validare.
În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului a apreciat activităţile desfăşurate în anul trecut şi a accentuat importanţa implicării Bisericii în societate, prin acţiuni filantropice, în duh de rugăciune. Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit instituţiilor statului pentru implicarea în viaţa bisericilor bănăţene, dorind ca această colaborare între Biserică şi Stat să continue şi pe viitor, spre binele semenilor.
Momente de bilanţ în Arhiepiscopia Aradului
La Centrul eparhial din Arad s-au desfăşurat, de asemenea, lucrările Sinaxei, Consiliului şi ale Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Aradului.
Prima consfătuire a fost Sinaxa stareţilor şi stareţelor mănăstirilor şi schiturilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Arhiepiscopul le-a adresat participanţilor un cuvânt duhovnicesc referitor la îmbunătăţirea vieţii spirituale şi buna rânduială din mănăstiri. Întrunirea a avut ca scop analizarea problemelor specifice monahilor, promovarea schimbului de experienţă liturgică, duhovnicească şi administrativă, precum şi adoptarea unor măsuri privind activitatea spirituală din mănăstiri şi schituri.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului eparhial au fost prezentarea şi analizarea Rapoartelor asupra activităţii administrativ-bisericeşti, cultural-pastorale, economice şi de asistenţă social-filantropică în anul 2016. Membrii Consiliului eparhial, împreună cu membrii Permanenţei Consiliului eparhial şi părinţii protopopi, au avut pe ordinea de zi audierea, analizarea şi definitivarea rapoartelor generale ale sectoarelor administraţiei eparhiale, în vederea prezentării acestora spre ratificare Adunării eparhiale.
La acest moment de bilanţ din Arhiepiscopia Aradului, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, la consfătuire a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, continuându-se astfel tradiţia existentă anterior. În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a apreciat activităţile desfăşurate în anul precedent şi a accentuat importanţa intensificării acţiunilor bisericeşti în viaţa credincioşilor, printr-o bună conlucrare între ostenitorii Centrului eparhial şi preoţimea arădeană. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a oferit unele îndrumări referitoare la problemele curente care intră în competenţa acestui for deliberativ eparhial.
Lucrările Adunării eparhiale s-au desfăşurat în sala festivă a Centrului eparhial. Acestea au fost precedate de slujba de Te Deum, oficiată de către un sobor de preoţi în Paraclisul „Sfânta Treime” al Reşedinţei arhiepiscopale, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, a membrilor Adunării eparhiale şi Permanenţei Consiliului eparhial, la care au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, precum şi ai unor instituţii de cultură din Arad.
În cuvântul rostit la deschiderea lucrărilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, preşedintele Adunării eparhiale, a prezentat, într-o retrospectivă sintetică, cele mai importante realizări administrative, cultural-pastorale, sociale şi economice ale eparhiei care au marcat anul omagial 2016, după care a creionat câteva dintre coordonatele pe care se vor axa activităţile eparhiale din anul 2017, în lumina programului- cadru elaborat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, chiriarhul a făcut o trecere în revistă a principalelor discuţii ce au avut loc în cadrul Sfântului şi Marelui Sinod din Creta, la care a fost învrednicit să participe.
După citirea mesajelor îndătinate transmise din plenul Adunării eparhiale către Întâistătătorul Bisericii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, şi către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, precum şi parcurgerea procesului-verbal al ultimei şedinţe, lucrările au continuat pe următoarele comisii: administrativ-bisericească, cultural-educaţională, economică, socială şi Comisia de validare. În cadrul comisiilor, după analizarea rapoartelor generale de activitate, au fost elaborate proiectele de hotărâri care au fost citite de către preşedinţii comisiilor în plenul Adunării eparhiale. După luările de cuvânt asupra unor aspecte din conţinutul acestora, proiectele de hotărâri au fost aprobate în unanimitate, devenind astfel acte normative cu aplicabilitate în întreaga eparhie.
Părintele arhimandrit Teofan Mada, vicar administrativ eparhial, a făcut o sinteză a bogatei activităţi a celor patru sectoare şi a prezentat în detaliu unele proiecte desfăşurate pe parcursul anului 2016, cât şi impactul lor asupra credincioşilor. În încheiere, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a mulţumit tuturor membrilor Adunării eparhiale pentru contribuţia la buna desfăşurare a lucrărilor, cu îndemnul ca toate cele propuse să devină fapte, spre folosul întregii eparhii.