„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Binecuvântare pentru credincioșii Parohiei Recaș II
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, însoțit de părintele inspector bisericesc Marius Sfercoci, la invitația preotului paroh Aurelian Milă, de la Parohia Recaș II, din Protopopiatul Timișoara II, a efectuat pe 11 noiembrie o vizită pastorală prilejuită de sfințirea crucilor ce au fost așezate pe cupola principală a bisericii. Chiriarhul a fost întâmpinat de un grup de elevi îmbrăcați în port tradițional și numeroși credincioși, alături de părintele protopop Mircea Szilagyi, dimpreună cu parohul bisericii și preoții de la parohiile învecinate. După săvârșirea slujbei Aghesmei mici și citirea rugăciunilor după rânduială, cele două cruci au fost sfințite și mai apoi așezate pe biserică. În final, toți cei prezenți au avut posibilitatea de a se închina și săruta Sfânta Cruce, iar apoi Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a adresat un cuvânt de binecuvântare și de felicitare pentru comunitatea păstorită cu vrednicie de către părintele Aurelian Milă. În acest sens, chiriarhul a evidențiat importanța cinstirii Sfintei Cruci, precum și momentul unic al așezării ei pe cupola bisericii, semn al binecuvântării divine și al încununării eforturilor conjugate ale comunității locale de a sprijini ridicarea locașului de cult. Parohia Recaș II numără 380 de familii și are ca filie localitatea Stanciova, fiind înființată în anul 2007, la îndemnul vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae al Banatului. La data de 29 septembrie 2009, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și numeroși credincioși, dar și în prezența domnului Pasca Marinel - primarul de atunci al orașului, a pus piatra de temelie pentru viitoarea biserică cu hramul `Acoperământul Maicii Domnului” și `Sfinții Martiri Brâncoveni”. Până în prezent, au ajutat la construcția bisericii Primăria orașului Recaș, Consiliul Județean Timiș, dar mai ales credincioșii ei, lucrările la fațade și interior continuând până la finalizarea lor.