„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de
Cerc misionar în Parohia Bonţeşti
Preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 3 Gurahonţ, coordonat, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, de către preotul Crăciun-Dorel Moţ, s-au întrunit zilele trecute la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Bonţeşti, Protopopiatul Sebiş. Preoţii participanţi au săvârşit Sfânta Taină a Maslului la care au participat numeroși credincioşi din parohie şi din parohiile învecinate. Având în vedere că anul 2016 este Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română, preotul Ştefănuţ Lucian de la Parohia Mădrigești a susținut următoarele teme: „Credința în Dumnezeu se învață în familie, se aprofundează în școală și se pune în valoare în societate” și „Importanța educației religioase pentru tineret”. În susținerea acestora părintele a evidențiat faptul că părinții care au dat viață copilului, îmbogățind-o cu darul botezului, au datoria de a o hrăni în continuare - vârsta copilăriei este perioada în care are loc prima socializare și educare umană - în familie, la școală și la biserică -, ea constituind un moment decisiv pentru viitorul credinței copilului. Contextul socio-cultural actual influențează cel mai adesea negativ creșterea și formarea tinerilor, impunând stiluri de viață de tip consumist, o perspectivă comercială asupra oricărui lucru, totul fiind permis. În acest sens, rolul educației moral-religioase este deosebit de important în pregătirea tinerilor pentru viață, care are în vedere cunoașterea, înțelegerea și practicarea binelui, creându-se astfel în ființa tânărului acea perspectivă cu ajutorul căreia să devină o persoană deschisă comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii. În continuare, preotul coordonator Dorel Moț a subliniat importanța deosebită a temei alese de Sfântul Sinod pentru acest an, temă ce vizează educația religioasă a tinerilor, apropierea lor de Dumnezeu și de Biserică, știind că tinerii sunt viitorul de mâine al Bisericii, iar în acest sens preoții au o mare responsabilitate pentru împlinirea acestui deziderat.



