„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cerc pastoral-misionar în parohia arădeană Târnova
În biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, din Parohia Târnova, Protopopiatul Ineu, a avut loc săptămâna aceasta întrunirea Cercului pastoral-misionar Târnova, condus, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de către părintele Gabriel Streulea, de la Parohia Şilindia.
Evenimentul a început prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, unde a slujit un sobor format din 14 preoţi, în frunte cu preacuviosul părinte Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului. De asemenea, din sobor a făcut parte şi părintele Adrian Zaha, protopop al Ineului. La finalul slujbei, părintele consilier Iustin Popovici a rostit un frumos cuvânt de învăţătură, prezentând câteva aspecte importante ale Sfântului Maslu, amintind apoi şi de Evanghelia zilei. Părintele, în cuvântul sfinţiei sale, a pus problema îndoielii existenţei raiului şi a iadului, îndoială pe care o au din ce în ce mai mulţi tineri, şi nu numai, motiv pentru care viaţa trupească devine singurul scop, ignorând total veşnicia. De asemenea, părintele a precizat ferm că nu bogăţia te condamnă, ci reaua întrebuinţare a ei, precum nici sărăcia nu te mântuieşte, ci răbdarea şi nevorbirea de rău.
După slujbă, preoţii s-au îndreptat spre casa parohială, unde părintele paroh Teodor Păiuşan a susţinut, în conformitate cu tematica Anului omagial 2018 în Patriarhia Română, referatul cu tema: „Rolul orei de religie în formarea caracterului integru al tinerilor de azi”. Părintele referent a precizat că în cadrul orei de religie, pe lângă însuşirea principalelor învăţături de credinţă, reguli, tradiţii şi evenimente religioase ale Bisericii Ortodoxe, tinerii dobândesc şi deprinderi, obişnuinţe spirituale, care îi înalţă, îi fac mai buni, mai respectuoşi şi mai responsabili. De asemenea, părintele a amintit cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care punea mult preţ pe educaţia tinerilor din pruncie, spre a-i pregăti pentru maturitate şi, bineînţeles, pentru mântuirea sufletelor lor: „A educa înseamnă a purta grijă de copii şi tineri, în ceea ce priveşte curăţenia sufletească şi buna cuviinţă, a-l creşte pe copil moral, om drept, a-l creşte în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educaţia este asemenea unei arte. Artă mai mare decât educaţia nu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare.”
La final, părintele paroh Teodor Păiuşan a mulţumit în special preacuviosului părinte consilier Iustin Popovici, precum şi tuturor preoţilor prezenţi, oferind apoi o agapă frăţească. (Gabriel Streulea)