„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Cerc pastoral-misionar în Parohia Sichevița
Joi, 8 octombrie, în Parohia Sichevița, Protopopiatul Moldova-Nouă, a avut loc cel de-al 15-lea cerc pastoral-misionar, dintre cele 19 organizate de Episcopia Caransebeșului anul acesta, cu ocazia proclamării anului 2015 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi.
În biserica parohială cu hramul „Sfânta Treime” din Sichevița, un sobor de preoți din cadrul Cercului pastoral-misionar Moldova-Nouă a săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Părintele Alin Rada de la Parohia Moldovița a prezentat o predică la Duminica a 21-a după Rusalii, pornind de la textul Evangheliei de la Luca 8, 5-15, care relatează Pilda semănătorului. A mai fost expusă și o cateheză cu tema „Cinstirea sfinților în Biserica Ortodoxă”, prezentată de părintele Ioan-Virgiliu Matei de la Parohia Șușca. Pentru preoții trecuți la Domnul din parohiile aparținătoare cercului a fost oficiată, la sfârșitul Sfintei Liturghii, o slujbă de pomenire.
În cadrul lucrărilor care s-au desfășurat în a doua parte a zilei, părintele Remus Căta de la Parohia Moldova-Nouă a susținut o meditație biblică pornind de la textul scripturistic „Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiți în zadar harul lui Dumnezeu” (II Cor. 6, 1).
Conferința propriu-zisă a avut tema „Parohia, o comuniune-comunitate euharistică în Hristos, mărturisitoare prin cult și faptă: Sfânta Liturghie, Sfintele Taine și serviciile religioase oficiate în biserica parohială - expresia unității parohiei ortodoxe române”. Un referat pe această temă a prezentat părintele Daniel-Constantin Nistoran de la Parohia Gornea. De asemenea, au mai fost expuse referate de către părintele Zaharia-Cristian Ienea de la Parohia Berzasca și părintele Ion Nedelcu de la Parohia Moldova-Nouă. La întrunire au fost prezenți și profesorii de religie din cadrul cercului pastoral-misionar, precum și stareța și duhovnicul Mănăstirii Gornea.
„Temele dezbătute sunt legate de Anul omagial al misiunii și pentru că i-am avut și pe profesorii de religie împreună cu noi, am vorbit și de misiunea și propovăduirea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos și de la catedră. Așadar, încă o dată, am subliniat, și aici pe Clisura Dunării, că este foarte important să avem o comunicare și o conlucrare între preoții parohi și profesorii de religie, astfel încât misiunea și propovăduirea să fie articulate, viabile și dinamice”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
După prezentarea referatelor au fost purtate discuții și dezbateri pe marginea subiectelor expuse, precum și problemele cu care se confruntă preoții și profesorii de religie în unitățile parohiale, respectiv în unitățile de învățământ.