„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cercuri pastoral-misionare în parohiile Seleuș și Grăniceri
În Duminica a 5-a după Paști, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei ortodoxe Seleuș a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar Ineu, iar la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Grăniceri, Protopopiatul Arad, s-a desfășurat întâlnirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş.
Cercul pastoral din Parohia Seleuș a fost coordonat, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, de către părintele Călin Negruț de la Parohia Gurba.
Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, avându-l în mijloc pe părintele Adrian Zaha, protopopul Ineului, într-un sobor de 17 slujitori ai altarului. La acest eveniment au mai participat pr. Ioan Dașcău - pensionar, pr. Sever Mocanu - Parohia Ineu Traian, pr. Moise Nica - Parohia Șomoșcheș, pr. Augustin Braiț - Parohia Mocrea, pr. Mircea Oală - Parohia Șicula, pr. Petru Lazea - Parohia Cermei, pr. Gheorghe Mance - Parohia Iermata, pr. Tiberiu Suciu - Parohia Moroda, pr. Pavel Roșu - Parohia Mânerău, pr. Constantin Ilica - Parohia Apateu, pr. Dan Turean - Parohia Ineu, pr. Doru Dragoș - Parohia Bocsig, pr. Ciprian Sălăvăstru – Parohia Moțiori, pr. Radu Constantinescu – Ineu Spital, pr. Andrei Slăv – Parohia Berechiu, și pr. paroh Ștefăniță Muț, precum și foarte mulți credincioși.
La momentul cuvenit, părintele protopop Adrian Zaha a rostit un cuvânt de învățătură arătând viața și virtuțile Sfântului și Dreptului Iov, mult răbdătorul, cel prăznuit duminica trecută, şi amintind totodată de cuvântul acestuia: „Gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” De asemenea, părintele a arătat modul în care și noi putem să fim următori ai Dreptului Iov în virtute, să-l luăm ca model și pildă de răbdare în încercările vieții.
În conformitate cu tematica anului 2018 din Patriarhia Română – Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, referatul cercului cu titlul „Rolul Bisericii Ortodoxe Române la realizarea unității de credință” a fost susținut de părintele paroh Ștefăniță Muț. În referat părintele a arătat cum Biserica Ortodoxă Română a contribuit decisiv la apărarea credinței stăbune, dar și a unității de neam.
Părintele paroh Ștefăniță Muț a mulțumit părintelui protopop pentru cuvântul de învăţătură, dar şi preoților împreună-slujitori și tuturor credincioșilor prezenți la această bucurie duhovnicească, seara încheindu-se prin participarea la o agapă frățească oferită de parohia-gazdă.
Cerc pastoral-misionar în Parohia Grăniceri
Cercul pastoral din Parohia Grăniceri a fost coordonat de preacucernicul părinte Dumitru Daniel-Mirel. Întrunirea a debutat în biserica parohială prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârșită de 12 preoți și în prezența unui număr mare de credincioși adunați pentru împreună-rugăciune. Din sobor au făcut parte: pr. Daniel-Mirel Dumitru - Parohia Chișineu-Criș I, pr. Viorel Albiș - Parohia Chișineu-Criș II, pr. Pavel Ioan - Parohia Sintea-Mare, pr. Ovidiu Ardelean - Parohia Socodor, pr. Traian Moțiu - Parohia Pilu, pr. Dumitru Milan Dragoș - Parohia Vărșand, pr. Gabriel Gosta - Parohia Șimand, pr. Mager Aurel - Parohia Nădab, pr. Oprea Mihai - Parohia Țipari, pr. Nicolae Vidican - Parohia Mișca, pr. Hanțiu Adrian - Parohia Vânători.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Oprea Mihai de la Parohia Ţipari, care a subliniat faptul că prin participarea la Taina Sfântului Maslu credincioșii se întâlnesc cu Hristos Care devine pentru fiecare izvor de vindecare a sufletului și a trupului, așa cum reiese din rugăciunile rostite la această Sfântă Taină. Biserica devine astfel „noua fântână a lui Iacov”, unde setea lui Dumnezeu pentru om se întâlnește cu setea omului pentru Dumnezeu, Mântuitorul adresând permanent prin Sfintele Taine o chemare de a ne sătura din „apa cea vie” prin care primim Izvorul Vieții.
În continuare, părintele paroh Aurel Faur a mulțumit preoţilor și credincioșilor prezenți, după care a urmat lecturarea următoarelor referate: „Unitatea de credință - o preocupare permanentă a Bisericii” și „Proclamarea Autocefaliei și organizarea unitară a Bisericii” , teme pe baza cărora au urmat dezbateri. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească.
Următoarea întâlnire a preoţilor din Cercul misionar Chişineu-Criş va avea loc în data de 3 iunie în Parohia Vânători.