„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cercuri pastoral-misionare la parohiile Zărand, Mișca și Baia
La începutul acestei săptămâni s-au desfășurat cercuri pastoral-misionare în parohiile Zărand și Mişca din Protopopiatul Arad și în Parohia Baia din Protopopiatul Lipova. Au fost dezbătute subiecte pe teme duhovnicești, pastorale și istorice, pentru a evidenția rolul credinței în păstrarea unității noastre ca popor.
Parohia Zărand, din Protopopiatul Arad, a găzduit întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Zărand, coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către preacucernicul părinte Nicolae Rădulescu, preot paroh la Parohia Sântana I.
Întrunirea a avut loc la Oficiul parohial, unde s-au purtat discuţii pe tema referatului susţinut de către părintele Nicolae Pașca, de la Parohia Zărand. În referatul „Organizarea bisericească și unitatea de neam și de credință”, părintele Nicolae Pașca a vorbit despre felul în care poporul român, născut creștin, de sorginte apostolică, a reușit să-și păstreze identitatea spirituală, Biserica fiind cea care a pus bazele culturii și limbii române. A vorbit și despre felul cum s-au format mitropoliile în Țările Române, despre rezistența românilor din această parte de țară față de presiunile Imperiului habsburgic, mai târziu ale Imperiului austro-ungar și despre felul în care Biserica Ortodoxă a știut să cultive valorile de neam și de credință. În luările de cuvânt, preoţii prezenţi şi-au adus aportul în dezbaterea temei. La finalul discuţiilor, preotul paroh Nicolae Pașca a mulţumit preoţilor care au participat la acest moment important din viaţa comunităţii pe care o păstoreşte.
Un alt eveniment duhovnicesc a avut loc și la biserica închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Parohia Baia, Protopopiatul Lipova, unde s-au întrunit preoții din cadrul Cercului pastoral-misionar Săvârșin.
În cadrul acestei întâlniri s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului, la care au participat numeroși credincioşi din Parohia Baia şi din parohiile învecinate. La finalul slujbei, pr. Suba Laurențiu a ținut un frumos cuvânt de învățătură vorbind despre legătura dintre taina la care au participat cu toții, preoți și credincioși, și pericopa evanghelică, unde se vorbește despre vindecarea slăbănogului din Capernaum.
Părintele a subliniat importanța pe care a avut-o credința celor care l-au adus pe slăbănog înaintea Mântuitorului, fiind un factor determinant pentru vindecarea celui aflat în suferință. Tot așa, spunea părintele, și prin Taina Sfântului Maslu, pe baza credinței fiecăruia dintre noi, dublată de rugăciunile preoților și ungerile cu undelemn sfințit, nădăjduim fiecare să primim iertarea păcatelor și vindecare sufletească și trupească. Preotul paroh Raul Moț a mulțumit tuturor, preoţi şi credincioşi, pentru implicarea și participarea la evenimentele spirituale din parohie.
De asemenea, și Parohia Mișca din Protopopiatul Arad a găzduit, în aceste zile, întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar Chișineu-Criș, condus de pr. Daniel-Mirel Dumitru. A fost oficiată Taina Sfântului Maslu de un sobor de 13 preoți. Din sobor au făcut parte: pr. Daniel-Mirel Dumitru - Parohia Chișineu-Criș I, pr. Cantemir Lipovanu - pensionar, pr. Câmpan Gheorghe - pensionar, pr. Viorel Boțoc - Parohia Socodor, pr. Traian Moțiu - Parohia Pilu, pr. Gabriel Gosta - Parohia Șimand, pr. Mircea Hurdea - Parohia Şimand, pr. Aurel Mager - Parohia Nădab, pr. Viorel Albiș - Parohia Chișineu-Criș II, pr. Florin Borca - Parohia Șepreuș, pr. Ovidiu Ardelean - Parohia Socodor, pr. Pavel Ioan - Parohia Sintea-Mare, pr. Nicolae Vidican - Parohia Mișca.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Gabriel Gosta, din Parohia Șimand, apoi părintele paroh Nicolae Vidican a susținut referatul cu temele: „Rolul mănăstirilor, al vetrelor de formare duhovnicească și al pelerinajelor în menținerea unității de credință și de neam” și „Statutul șagunian și tradiția canonică - baze ale unității bisericești după Marea Unire”.