„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Cercuri pastorale în parohiile Frumușeni, Chişlaca și Nadăș
Parohia Frumușeni din Protopopiatul Arad a găzduit în aceste zile întrunirea preoţilor din Cercul preoțesc nr. 6 Vladimirescu, Parohia Chişlaca, din Protopopiatul Ineu, a fost gazda Cercului pastoral-misionar Beliu, iar în biserica din Nadăş s-a desfășurat întrunirea Cercului pastoral-misionar Târnova. În cadrul acestor întâlniri s-au prezentat referate despre rolul icoanei în cultul ortodox și despre apariția icoanei în Biserică.
Cercul pastoral din Parohia Frumușeni, Protopopiatul Arad, a fost coordonat, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de pr. Petru Berceanu-Negrean de la Parohia Vladimirescu I.
Întrunirea a debutat în biserica parohială, prin oficierea slujbei Vecerniei, săvârşită de preoţii prezenţi, la finalul căreia părintele Petru Berceanu de la Parohia Vladimirescu a prezentat referatul cu tema „Icoana în cultul ortodox: afirmare a credinței ortodoxe, chemare la rugăciune și sfințenie, frumusețe a Casei Domnului”. Părintele a vorbit despre faptul că Ortodoxia este mărturisirea iubirii lui Dumnezeu, Care devine Om pentru ca pe noi să ne îndumnezeiască, să ne sfinţească. „Sfintele icoane fac parte din mărturisirea dreptei credinţe, încât nimeni nu poate fi ortodox dacă nu cinsteşte sfintele icoane. Ele exprimă credinţa ortodoxă într-o formă completă, nu numai sub formă de mărturisire a credinţei ca mijloc de pomenire sau memorie vizuală, ci şi sub formă de rugăciune ca şi cinstire a sfântului al cărui chip este zugrăvit pe icoană”, a specificat pr. Petru Berceanu.
În încheiere, părintele Sorin Higioșan, preot paroh al Parohiei Frumușeni, a mulțumit părintelui Petru Berceanu pentru referatul prezentat, pentru frumoasele cuvinte și îndemnuri puse la sufletul celor prezenți. Totodată, părintele paroh a mulțumit preoților și credincioșilor prezenți pentru împreuna-rugăciune și pentru momentele de înălțare duhovnicească.
Cerc pastoral-misionar în Parohia Nadăș
O altă întâlnire a preoților din Arhiepiscopia Aradului a avut loc în biserica din Nadăş, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din Cercul pastoral-misionar Târnova, condus de pr. Teodor Păiuşan de la Parohia Târnova.
Evenimentul a început prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, unde a slujit un sobor format din 8 preoţi. Pe lângă preoţii din cadrul cercului misionar au mai fost invitaţi pr. Teodor Poneavă, din Şiria, preot pensionar, şi părintele Ioan Florea de la Parohia Miniş, Protopopiatul Lipova, înainte vreme preot paroh la Parohia Nadăş. La finalul slujbei, părintele Teodor Poneavă a rostit un frumos cuvânt de învăţătură, prezentând câteva aspecte importante ale Sfântului Maslu.
După slujbă, preoţii s-au îndreptat spre casa parohială, unde pr. Voicu Ivănuţ de la Parohia Chier a susţinut referatul cu tema: „Icoana în cultul ortodox: afirmare a credinţei ortodoxe, chemare la rugăciune şi sfinţenie, frumuseţe a Casei Domnului”. Părintele referent a menţionat că icoana este imaginea care te împinge spre rugăciune, iar rugăciunea aduce sfinţenie în viaţa creştinului. Icoana este şi podoaba care înfrumuseţează locaşul lui Dumnezeu, făcând din acesta şi mai mult un loc în care să grăieşti către Preaînaltul Dumnezeu, către Maica cerului şi către sfinţii mărturisitori.
La final, părintele paroh Gheorghe Giurgiu a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi pentru osteneală, oferind o agapă frăţească.
Cerc misionar în Parohia Chişlaca
Și în Parohia Chişlaca, din Protopopiatul Ineu, a avut loc, în aceste zile, întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar Beliu, coordonați de către părintele Huţiu Ioan, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului. Întrunirea a debutat în biserică cu Paraclisul Maicii Domnului, apoi cei doisprezece preoți împreună cu copiii îmbrăcați în costume naționale şi ceilalți credincioși au ieșit în procesiune cu sfintele icoane. În încheierea slujbei, părintele Sorin Streulea de la Parohia Ciunteşti a ținut un cuvânt de învățătură despre „Apariția icoanei în Biserica Ortodoxă”.
În încheierea acestei întruniri, preotul paroh Petru Ardelean a adus mulțumiri preoților din Cercul misionar Beliu, copiilor de la Ansamblul de dansuri „Codrişorul din Chişlaca” şi credincioșilor prezenți, care împreună au realizat o seară de înaltă ținută duhovnicească.